De la redescoperirea oraşului din anul 1738, Pompeii se dovedeşte a fi o sursă extrem de importantă şi darnică de informaţii şi artefacte cu privire la viaţa din oraşele Imperiului Roman în perioada acestuia de glorie. Adesea, oamenii de ştiinţă care lucrează în zona afectată de către Vezuviu în anul 79 al erei noastre dau publicităţii faptul că au descoperit noi artefacte care îi ajută să înţeleagă mai bine cum se desfăşura viaţa înaintea cataclismului. Astfel, în Regio V, o zonă în care se desfăşoară săpături arheologice şi care încă nu a fost deschisă vizitatorilor, arheologii au descoperit o frescă care prezintă doi gladiatori în timpul unei lupte, notează The Guardian.
Fresca a fost descoperită sub ruinele unei scări din interiorul a ceea ce, conform arheologilor, a fost o tavernă pe care gladiatorii din Pompeii o frecventau, această teorie este susţinută şi de faptul că clădirea în care a fost descoperită fresca se afla în proximitatea barăcilor de antrenament ale gladiatorilor.
„Un interes deosebit pentru această frescă este reprezentarea foarte realistă a rănilor la încheietura mâinii şi a pieptului gladiatorului învins… nu ştim rezultatul luptei, el ar fi putut muri sau i s-a arătat milă”, a explicat Massimo Osanna, directorul general al sitului arheologic de la Pompeii.
Scena descoperită de către arheologi prezintă lupta dintre doi gladiatori: un murmillo, o clasă de luptători apărută la începutul perioadei imperiale; şi un thaex, aceştia putând fi identificaţi datorită nivelului mare de detalii pe care artizanii le-au adăugat acestei fresci.
Citeşte şi:
Oamenii de ştiinţă vor putea ”citi” ce se află pe papirusurile de la Herculaneum
Străzile din Pompeii erau reparate cu fier topit
Erupţia vulcanului Vezuviu nu a ucis toţi locuitorii din Pompeii. Unde au plecat supravieţuitorii?