Un tezaur de monede medievale, descoperit în Danemarca
Kasper Terp Høgsberg, arheolog al Muzeului Vejle, o localitate din sud-vestul Danemarcei, a descoperit aproximativ 1.000 de monede realizate din argint şi cupru într-o zonă în care mai fuseseră descoperite alte câteva monede individuale, notează The History Blog.
Arealul pe care Kasper l-a cercetat cu ajutorul detectoarelor de metal a fost semnalat de către descoperirea în anii 2017 şi 2018 a câtorva monede, care fuseseră predate de simpli cetăţenii muzeului unde acesta lucra.
„Se simţea complet ireal. Este o situaţie unică în viaţă să găseşti o astfel de comoară. Nu se va mai întâmpla niciodată în cariera mea de arheolog”, a explicat Kasper. „M-am gândit că o să găsesc o pungă de piele pierdută cu 20 de monede de-a lungul unui drum, dar am continuat să merg până când, până la urmă, am avut sute de monede”, a mai adăugat acesta.
În urma săpăturilor, arheologii au recuperat 803 monede până în prezent, câteva rămânând ataşate de bucăţi de material textil, din care 80% din argint şi 20% din cupru, acestora li se mai adaugă cele descoperite între 2017 şi 2018, precum şi cele descoperite şi care nu au fost predate autorităţilor. Muzeul Vejle a lansat un anunţ public prin care îi îndeamnă pe vizitatorii zonei să predea orice monedă pe care ar putea să o găsească.
Analiza monedelor a relevat că o mare parte dintre acestea au fost băute în jurul anului 1400, în oraşele germane ale Ligii Hanseatice; câteva îşi au originea în Danemarca, dar anul în care au fost bătute rămâne încă necunoscut.
Monedele excavate în Vejle vor fi incluse într-o expoziţie în Spinderihallerne Culture Museum, în timp ce arheologii vor continua să recupereze restul monedelor din pământ.
Citeşte şi: