Home » Istorie » Opt trupuri îngheţate de peste 500 de ani, cele mai bine conservate mumii nord-americane. Un bebeluş a fost îngropat de viu

Opt trupuri îngheţate de peste 500 de ani, cele mai bine conservate mumii nord-americane. Un bebeluş a fost îngropat de viu

Publicat: 13.10.2019
O familie de vânători inuiţi, alcătuită din trei generaţii şi despre care se crede că au stat îngheţaţi peste 500 de ani, sunt „cele mai bine conservate mumii din America de Nord”.

Experţi de la Muzeul Naţional al Groenlandei, din Nuuk, acolo unde au fost expuse o parte dintre aceste mumii, au stabilit că familia alcătuită din opt persoane, dintre care un bebeluş de numai şase luni, un alt copil şi şase femei adulte, a decedat în Groenlanda în 1475, potrivit Fox News.

Corpurile acestora au fost conservate pentru sute de ani, rămânându-le intacte pielea, unghiile şi părul, dar şi hainele cu care au fost îmbrăcaţi. Experţii au precizat că aceste corpuri au fost mumificate datorită climatului zonei.

Credit foto: Lola Akinmade Akerstrom, Visit Geenland

Totodată, pe fruntea şi pieptul a cinci dintre femei pot fi văzute tatuaje, lucru care indică statutul social. Cea mai tânără dintre femei nu avea niciun tatuaj, fapt ce arăta că aceasta nu era căsătorită sau nu avea copii. Tatuajele erau foarte comune în puternica cultură Thule, ce a fost răspândită din Alaska până în Groenlanda, şi au reprezentat o practică până când misionarii europeni au ajuns în zonă, potrivit Forbes.

Poate cea mai şocantă descoperire a fost că bebeluşul se pare că a fost îngropat de viu, ca parte a unei tradiţii a culturii Thule care stabilea că, dacă mama decedează, copilul ei rămas orfan poate fi îngropat alături de ea. 

Credit foto: David Trood, Visit Geenland

Mumiile au fost descoperite în 1972 de către doi fraţi, sub nişte pietre dintr-o peşteră din Qilakitsoq, o aşezarea inuită din Groenlanda. Între corpuri au mai fost descoperite şi piei de animale. În ciuda studierii de decenii a acestora, cercetătorii nu au putut stabili cum au murit membrii familiei alcătuite din trei generaţii.

Patru dintre aceste mumii se află expuse în galeria permanentă a Muzeului Naţional al Groenlandei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O nouă descoperire rescrie ceea ce cunoşteam despre metoda de mumificare din Egiptul antic

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase