Home » Istorie » Copilărie şi adolescenţă în comunism. Şoimii patriei, pionierii şi uteciştii, ”fiii de nădejde” ai patriei

Copilărie şi adolescenţă în comunism. Şoimii patriei, pionierii şi uteciştii, ”fiii de nădejde” ai patriei

Copilărie şi adolescenţă în comunism. Şoimii patriei, pionierii şi uteciştii, ”fiii de nădejde” ai patriei
Publicat: 05.10.2019
Înainte de 1989, învăţământul a fost intens politizat, elevii şi studenţii fiind cuprinşi în organizaţii aflate sub conducerea partidului unic, PCR. Preşcolarii, elevii şi studenţii erau şoimi ai patriei, pionieri şi utecişti, educaţi să devină “fii de nădejde” ai patriei şi poporului.

Pe lângă înglobarea elevilor în organizaţii subordonate PCR, învăţământul românesc se confrunta în timpul regimului Ceauşescu şi cu problemele existente în societate: penuria de căldură, electricitate, alimente.

Istoricul Dinu C. Giurăscu vorbea, în disertaţia susţinută cu ocazia ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, la 22 noiembrie 2001, despre „munca – obligatorie a elevilor şi studenţilor la strângerea recoltelor sau alte lucrări. În mediul rural, şcoala generală începea, de fapt, între 15 octombrie şi 1 noiembrie, deoarece primele 5-6 săptămâni elevii şi elevele erau la câmp. b) Campania promovată pentru , îndeosebi hârtie, carton, sticle, borcane, metal vechi. Clasele aveau „plan” de colectare, iar elevii erau obligaţi să aducă, indiferent de unde le procurau. c) Condiţiile precare din clasă. Începând din 1984, timp de 4-5 luni pe an, temperatura era, în cel mai bun caz, de 12-14o ; la cursuri şi în cămine, seminarii elevii, ca şi studenţii, stăteau în bănci cu paltoane şi căciuli; la fel şi cadrele didactice; au reapărut cazuri de râie. d) Situaţia alimentară în deteriorare. Un exemplu: în 1989, studenţii din Bucureşti nu puteau cumpăra mezeluri la „Alimentara” dacă aveau domiciliul permanent în alte localităţi. e) Izolarea crescândă a învăţământului de toate treptele, prin întreruperea legăturilor şi schimburilor cu alte ţări, inclusiv primirea cărţilor şi altor publicaţii”.

Cum a ajuns Arici Pogonici Şoim al patriei

Dar cine erau Şoimii Patriei înainte de 1989 şi ce calităţi şi reguli de comportament erau obligatorii pentru a face parte din această organizaţie? Creată în 1976, organizaţia număra la început 1.100.000 de copii, pentru ca în deceniul următor să ajungă la circa 1.500.000 de membri.Conform unui Regulament din 1977 publicat pe site-ul CNSAS, din Organizaţia de masă Şoimii patriei făceau parte copiii preşcolari şi şcolari în vârstă de 4-7 ani (din grupa mijlocie şi mare de la grădiniţă, şcolarii din clasa I şi cei între 4-6 ani care nu mergeau la grădiniţă) şi îşi desfăşurau activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român. Uniformele erau compuse de fuste/ pantaloni bleumarin scurţi sau lungi şi bluze portocalii cu epoleţi, cu cravată roşie, ciorapi albi, ecuson. Fetiţele purtau pălărie, iar băieţii şapcă, de culoare bleumarin. Revista dedicată Şoimilor Patriei s-a numit iniţial Arici Pogonici, dar în 1977, Nicolae Ceauşescu a decis schimbarea titulaturii în Şoimii Patriei.

Copiii care făceau parte din Organizaţia Şoimii patriei se supuneau “următoarelor reguli de comportare: sunt fii credincioşi ai poporului şi partidului, iubesc munca şi învăţătura, îşi iubesc şi îşi ajută părinţii, respectă educatoarele, învăţătorii, pe cei mai în vârstă decât ei şi le urmează sfaturile, sunt cinstiţi, drepţi şi curajoşi, sunt cuminţi, ordonaţi şi îngrijiţi, sunt buni prieteni şi se ajută între ei, participă bucuroşi la activitatea grupei sau clasei din care fac parte, iubesc şi ocrotesc natura, îngrijesc plantele şi animalele, acasă, la grădiniţă şi la şcoală, iubesc cântecul, jocul şi sportul, sunt întotdeauna veseli şi se străduiesc să facă în fiecare zi o faptă bună”. Cei care se remarcau prin fapte bune şi erau un exemplu de comportament erau recompensaţi cu diplome, insigne şi alte distincţii specifice, erau fotografiaţi lângă drapelurile Organizaţiei de Pionieri, UTC, PCR sau RSR după caz sau puşi la panourile de onoare din grădiniţe şi şcoli. În situaţii mai modeste, erau scoşi în faţa grupei sau a clasei şi lăudaţi.

Activităţile şoimilor patriei constau în discuţii cu militanţii PCR, activităţi practice de înfrumuseţare a grădiniţelor, şcolilor, terenurilor de joacă, locuinţelor şi spaţiilor verzi, vizite în fabrici şi uzine, excursii în localitatea şi judeţul de reşedinţă, dar şi în ţară, în colonii şi tabere de copii, serbări, spectacole de aniversare aunor evenimente din istoria ţării şi a PCR, învăţarea de poezii şi cântece patriotice, jocuri distractiv-recreative, manifestări sportive, plimbări în aer liber, drumeţii în mijlocul naturii, consursuri, şezători, alte activităţi cultural-artistice. Nu în ultimul rând, copiii trebuiau să participe la sărbătorirea zilei de naştere a colegilor sau a unor succese obţinute de oamenii muncii, precum şi la evenimente importante din grădiniţă sau localitatea în care trăiau.

Pionierii, poporul şi partidul: Tot înainte!

Sarcina de a-i îndruma pe Şoimii patriei revenea pionierilor. Dar cine erau pionierii? Tot o organizaţie de masă care cuprindea elevii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Pionierii purtau uniformă, cravată roşie cu tricolor, insignă şi însemnele pioniereşti. În sezonul cald băieţii purtau: pantaloni bleumarin, bluză albă, bască albă (pentru cei din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi, în timp ce fetele erau îmbrăcate în fustă bleumarin (plisată), bluză albă, bască albă (pentru cele din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi. Pe timp răcoros, uniforma pionierilor era pentru băieţi: uniforma şcolară; pentru fete: o jachetă adaptată uniformei şcolare.

În 1984, la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, aceasta număra nu mai puţin de 2.695.000 de membri. Rezultatele bune la învăţătură erau răsplătite cu propunerea de a intra în rândurile pionierilor.

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”. Vezi continuarea articolului pe Revolutions!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” | Altceva cu Adrian Artene
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” ...
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun în peninsula coreeană