Copilărie şi adolescenţă în comunism. Şoimii patriei, pionierii şi uteciştii, ”fiii de nădejde” ai patriei

Pe lângă înglobarea elevilor în organizaţii subordonate PCR, învăţământul românesc se confrunta în timpul regimului Ceauşescu şi cu problemele existente în societate: penuria de căldură, electricitate, alimente.

• Lucreţiu Pătrăşcanu, comunistul care nu semăna deloc cu „parveniţii” din PCR
• Campioana Gretel Bergmann, refuzată de Hitler la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin

Istoricul Dinu C. Giurăscu vorbea, în disertaţia susţinută cu ocazia ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, la 22 noiembrie 2001, despre „munca – obligatorie a elevilor şi studenţilor la strângerea recoltelor sau alte lucrări. În mediul rural, şcoala generală începea, de fapt, între 15 octombrie şi 1 noiembrie, deoarece primele 5-6 săptămâni elevii şi elevele erau la câmp. b) Campania promovată pentru , îndeosebi hârtie, carton, sticle, borcane, metal vechi. Clasele aveau „plan” de colectare, iar elevii erau obligaţi să aducă, indiferent de unde le procurau. c) Condiţiile precare din clasă. Începând din 1984, timp de 4-5 luni pe an, temperatura era, în cel mai bun caz, de 12-14o ; la cursuri şi în cămine, seminarii elevii, ca şi studenţii, stăteau în bănci cu paltoane şi căciuli; la fel şi cadrele didactice; au reapărut cazuri de râie. d) Situaţia alimentară în deteriorare. Un exemplu: în 1989, studenţii din Bucureşti nu puteau cumpăra mezeluri la „Alimentara” dacă aveau domiciliul permanent în alte localităţi. e) Izolarea crescândă a învăţământului de toate treptele, prin întreruperea legăturilor şi schimburilor cu alte ţări, inclusiv primirea cărţilor şi altor publicaţii”.

Cum a ajuns Arici Pogonici Şoim al patriei

Dar cine erau Şoimii Patriei înainte de 1989 şi ce calităţi şi reguli de comportament erau obligatorii pentru a face parte din această organizaţie? Creată în 1976, organizaţia număra la început 1.100.000 de copii, pentru ca în deceniul următor să ajungă la circa 1.500.000 de membri.Conform unui Regulament din 1977 publicat pe site-ul CNSAS, din Organizaţia de masă Şoimii patriei făceau parte copiii preşcolari şi şcolari în vârstă de 4-7 ani (din grupa mijlocie şi mare de la grădiniţă, şcolarii din clasa I şi cei între 4-6 ani care nu mergeau la grădiniţă) şi îşi desfăşurau activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român. Uniformele erau compuse de fuste/ pantaloni bleumarin scurţi sau lungi şi bluze portocalii cu epoleţi, cu cravată roşie, ciorapi albi, ecuson. Fetiţele purtau pălărie, iar băieţii şapcă, de culoare bleumarin. Revista dedicată Şoimilor Patriei s-a numit iniţial Arici Pogonici, dar în 1977, Nicolae Ceauşescu a decis schimbarea titulaturii în Şoimii Patriei.

Copiii care făceau parte din Organizaţia Şoimii patriei se supuneau “următoarelor reguli de comportare: sunt fii credincioşi ai poporului şi partidului, iubesc munca şi învăţătura, îşi iubesc şi îşi ajută părinţii, respectă educatoarele, învăţătorii, pe cei mai în vârstă decât ei şi le urmează sfaturile, sunt cinstiţi, drepţi şi curajoşi, sunt cuminţi, ordonaţi şi îngrijiţi, sunt buni prieteni şi se ajută între ei, participă bucuroşi la activitatea grupei sau clasei din care fac parte, iubesc şi ocrotesc natura, îngrijesc plantele şi animalele, acasă, la grădiniţă şi la şcoală, iubesc cântecul, jocul şi sportul, sunt întotdeauna veseli şi se străduiesc să facă în fiecare zi o faptă bună”. Cei care se remarcau prin fapte bune şi erau un exemplu de comportament erau recompensaţi cu diplome, insigne şi alte distincţii specifice, erau fotografiaţi lângă drapelurile Organizaţiei de Pionieri, UTC, PCR sau RSR după caz sau puşi la panourile de onoare din grădiniţe şi şcoli. În situaţii mai modeste, erau scoşi în faţa grupei sau a clasei şi lăudaţi.

Activităţile şoimilor patriei constau în discuţii cu militanţii PCR, activităţi practice de înfrumuseţare a grădiniţelor, şcolilor, terenurilor de joacă, locuinţelor şi spaţiilor verzi, vizite în fabrici şi uzine, excursii în localitatea şi judeţul de reşedinţă, dar şi în ţară, în colonii şi tabere de copii, serbări, spectacole de aniversare aunor evenimente din istoria ţării şi a PCR, învăţarea de poezii şi cântece patriotice, jocuri distractiv-recreative, manifestări sportive, plimbări în aer liber, drumeţii în mijlocul naturii, consursuri, şezători, alte activităţi cultural-artistice. Nu în ultimul rând, copiii trebuiau să participe la sărbătorirea zilei de naştere a colegilor sau a unor succese obţinute de oamenii muncii, precum şi la evenimente importante din grădiniţă sau localitatea în care trăiau.

Pionierii, poporul şi partidul: Tot înainte!

Sarcina de a-i îndruma pe Şoimii patriei revenea pionierilor. Dar cine erau pionierii? Tot o organizaţie de masă care cuprindea elevii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Pionierii purtau uniformă, cravată roşie cu tricolor, insignă şi însemnele pioniereşti. În sezonul cald băieţii purtau: pantaloni bleumarin, bluză albă, bască albă (pentru cei din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi, în timp ce fetele erau îmbrăcate în fustă bleumarin (plisată), bluză albă, bască albă (pentru cele din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi. Pe timp răcoros, uniforma pionierilor era pentru băieţi: uniforma şcolară; pentru fete: o jachetă adaptată uniformei şcolare.

În 1984, la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea organizaţiei, aceasta număra nu mai puţin de 2.695.000 de membri. Rezultatele bune la învăţătură erau răsplătite cu propunerea de a intra în rândurile pionierilor.

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”. Vezi continuarea articolului pe Revolutions!