Editura Gallimard a anunţat că lansează astăzi noua formulă a ”Carnetelor”, care adună 1.600 de pagini ilustrate cu notele lui da Vinci dintre 1487 şi 1508. Carnetele conţin gândurile artistului privind aspecte ale artei şi tehnicii.
Editorilor le-a fost imposibil să reproducă integral conţinutul manuscriselor care includ schiţe legate de domenii diverse, de la arhitectură, la maşini zburătoare, planşe anatomice, botanice şi cartografice.
”Dacă picturile sale au trezit interesul contemporanilor săi, abia la finalul secolului XIX au fost redescoperite manuscrisele pe care le-a lăsat”, explică Pascal Brioist, istoricul care a îngrijit noua ediţie.
Unele manuscrise sunt reproduse în noua ediţie. Stângaci, Leonardo da Vinci scria de la dreapta la stânga şi notele sale sunt greu să fie descifrate fără a fi folosită o oglindă. Limba pe care o foloseşte este italiană cu expresii din dialectul lombard. Ortografia pe care o folosea era personală şi răndurile sale nu au niciun fel de punctuaţie sau accentuare.
Dintre carnetele lui da Vinci, 12 sunt păstrate la Institut de France din Paris, dar multe pagini se găsesc răspândite în toate colţurile lumii, mai ales la Londra şi la Milano.
Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519) s-a afirmat de-a lungul vieţii în domenii multe şi diverse, de la inventică, pictură, sculptură, arhitectură la ştiinţă, inginerie, literatură, anatomie etc.
Cunoscut drept unul dintre cei mai mari pictori din lume, da Vinci a întruchipat idealul umanist renascentist.