Mărturiile lui Mircea Dinescu despre perioada în care a fost hăituit de Securitate

Înfiinţată la 30 august 1948, Direcţia Generală a Securităţii Poporului sau Securitatea şi-a exercitat puterea săvârşind acte de teroare, diversiune şi şantaj asupra tuturor celor care aveau opinii contrare regimului sau care erau doar potenţiali suspecţi de atitudini ostile împotriva orânduirii. Securitatea – „vârful de lance al Partidului Muncitoresc Român” – a fost concepută ca organ represiv orientat mai curând împotriva populaţiei şi mai puţin în direcţia prezervării securităţii naţionale, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (iiccmer.ro).

„Dacă în primii ani de existenţă a Republicii Populare Române (1947 – 1965) principalele funcţii de conducere din Securitate, Miliţie, Grăniceri şi Penitenciare au fost ocupate de foşti membri de partid din ilegalitate – în mare parte proveniţi din rândul minorităţilor etnice –, începând cu a doua jumătate a anilor ’50 ei au fost scoşi din sistem sau retrogradaţi.

Procesul de „românizare” a aparatului de stat a luat amploare la începutul anilor ’60, odată cu distanţarea liderului PMR faţă de Moscova. Ofiţerii de securitate formaţi în anii ’60 şi care şi-au scris memoriile sau care au avut diverse intervenţii în mass-media post-decembriste, au încercat de fiecare dată să se distanţeze de predecesorii lor, punând toate crimele şi abuzurile comise de Securitate în primii ani de democraţie populară în seama „alogenilor”. Bineînţeles, se omitea cu bună ştiinţă faptul că marea masă a ofiţerilor şi a subofiţerilor din MAI era formată din etnici români.

Această retorică naţionalistă avea rolul de a îmbunătăţi imaginea Securităţii ceauşiste, una care în opinia lor era total diferită de cea din perioada dejistă. Realitatea îi contrazice însă, existând în acest sens sute de mărturii ale celor persecutaţi şi condamnaţi pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste (art. 166 din Codul Penal adoptat în 1968), precum şi cazurile mediatizate ale disidenţilor şi opozanţilor din anii ’70 – ’80: Paul Goma, Vasile Paraschiv, Ionel Cană, Doina Cornea, Radu Filipescu, Iulius Filip, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu etc”, se arată într-un articol publicat pe site-ul iiccmer.ro.

Codul Penal din 1968 pedepsea propaganda împotriva orânduirii socialiste. Astfel, „propaganda cu caracter fascist săvîrşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Propaganda sau întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea orînduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Poetul şi dizidentul Mircea Dinescu a relatat într-un interviu, care face parte dintr-o producţie mai amplă cu privire la Revoluţie,  cum a fost filat de Securitate.

„În clipa aia am văzut pentru prima dată cum arată băieţii de la filaj. Că Securitatea avea mai multe niveluri şi erau ăştia care stăteau cu ochiul şi cu urechea pe cei care aveau oareşce probleme. Din clipa aia am simţit, era în 83’ – 84’, am văzut o maşină la (…) în colţul străzii. În clipa când am plecat, am văzut-o in spatele autobuzului cu care circulam. Atunci i-am scris o scrisoare lui D. R. Popescu, era preşedintele scriitorilor. Există publicată într-o carte a mea de pamflete.  (…) Zic, sunt nişte domni care se ţin după mine. Poate sunt admiratorii mei. Dar de ce nu vin să îmi ceară autograf pentru că îi văd la colţul străzii. Pe urmă dacă vin la Uniunea Scriitorilor îi văd prin curte, pe aici. Aş vrea să ştiu despre ce e vorba. Între timp anunţasem povestea asta. Cu o zi înainte să se întâmple minunea, am fost chemat la editură unde erau Florin Mugur redactor de carte, un domn de la Securitate care se ocupă de Uniunea Scriitorilor, colonelul Achim, încă unul pe care nu îl ştiam şi cineva de la Ministerul Culturii”, a relatat Mircea Dinescu.

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”. Vezi interviul video cu Mircea Dinescu şi continuarea articolului pe Revolutions!