Sistematizarea României. Drama ţăranilor mutaţi cu forţa la bloc şi urmările filmului ”Dezastrul roşu”

Proiectul sistematizării oraşelor şi comunelor a apărut în anii 70. În martie 1974, Marea Adunare Naţională (Parlamentul de atunci) adopta Legea nr. 59 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale”. Conform acestei legi, sistematizarea avea drept scop organizarea judicioasă a teritoriului ţării, judeţelor şi comunelor, a localităţilor urbane şi rurale, zonarea funcţională privind modul de folosinţă a terenului, stabilirea regimului de înălţime, a densităţii construcţiilor, precum şi a densităţii locuitorilor, a spaţiilor plantate şi de agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări tehnico-edilitare şi căi de comuni¬caţie şi transport, păstrarea şi îmbunătăţirea mediului înconjură-tor, punerea în valoare a monumentelor istorice şi de artă şi a locurilor istorice, creşterea eficienţei economice şi sociale a investiţiilor şi îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă, de locuit şi odihnă pentru întreaga populaţie.

• Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
• Povestea primei mari REGINE a României

Prin sistematizare trebuie să se asigure restrângerea perimetrelor construibile ale localităţilor la strictul necesar şi folosirea optimă a pământului, care reprezintă o importantă avuţie naţională”. Astfel era interzisă micşorarea suprafeţei agricole, urmărindu-se restrângerea la minimum a suprafeţelor construibile.

Cutremurul din 1977 va accelera planul autorităţilor de sistematizare a oraşelor şi satelor. „Dacă satul este în cea mai mare parte distrus, să îl concentrăm în perimetrul sistematizării şi să-l refacem complet. Cred că ar trebui să vedem în felul acesta ca în doi ani, după ce vom avea situaţia, să ne propunem cinci-şase sate din acestea să le refacem complet într-o formă ce să constituie şi un model de organizare pe proiect unic”, afirma Nicolae Ceauşescu în şedinţa Comitetului Politic Executiv al PCR din 11 martie 1977.

Un an mai târziu, după cum arată documentele din Arhiva CC al PCR, se stabilea cum trebuia să arate satul-model. Numărul satelor urma să se înjumătăţească, de la 13.000 la 7000-8000, în care oamenii erau înghesuiţi la bloc, fără apă curentă şi canalizare, cu grupuri sanitare în curte, bucătării comune şi încălzire la sobe.

Măsurile de sistematizare, considerate o adevărată crimă culturală, au generat nemulţumiri şi proteste, care au reuşit să treacă dincolo de graniţele României.

“Dezastrul roşu”, un film cu camera ascunsă despre dramele românilor

În seara zilei de 8 decembrie 1988, postul public belgian de televiziune RTBF difuza un film documentar ce avea să devină foarte cunoscut în Occident, “Dezastrul roşu”, realizat de Josy Dubié şi Jacques Péché.

“Filmat în mare parte cu o cameră ascunsă, documentarul dezvăluia lumii detalii ce au afectat în mod deosebit imaginea liderului statului român comunist. După difuzare, a urmat o discuţie la care participa însuşi realizatorul filmului. Filmul vorbea despre lipsurile cotidiene ale românilor, despre tăierile de curent, cozi, neîncredere, cenzură, despre speranţa de viaţă scăzută, despre dorinţa de a evada.

Nu în ultimul rând, el aborda şi chestiunea demolării satelor, parte a proiectului de sistematizare rurală în care circa 8.000 de aşezări rurale dintr-un total de 13.123 urmau a fi demolate. Despre distrugerea casei individuale a ţăranilor, Dubié spunea că statul comunist căuta, de fapt, să limiteze independenţa economică şi să îi facă pe oameni total dependenţi de puterea politică. Explicând în ce consta proiectul de sistematizare rurală, acesta era descris drept , .

Se relata despre ştergerea memoriei, uniformizarea populaţiei, distrugerea patrimoniului cultural şi arhitectural în unele sate vechi de secole. Din discuţia avută în platoul emisiunii de la RTBF, pentru belgieni părea că românii nu credeau minciunile care le erau livrate în presa cotidiană, dar că se temeau de omniprezenta Securitate. Jurnalistul belgian observase nemijlocit că era un regim represiv, dar că nu întruchipa teroarea de tip stalinist, cunoscută deja publicului occidental mai ales prin cărţile-document ale lui Soljeniţîn.

Era altfel: controlul populaţiei prin pauperizare, foame şi frică. Dubié îndemna turiştii din Vest care intenţionau să viziteze România să încerce să discute cu localnicii şi să facă schimb de adrese. În acest fel, spera el, zidul ce părea de netrecut ar putea fi dărâmat”, se arată într-un articol publicat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (iicmer.ro).

Conform sursei citate, reportajul punea în lumină două elemente importante în conştientizarea dramei româneşti: pe de o parte, planul de sistematizare, pe de altă parte activismul disidentei de la Cluj, Doina Cornea, a cărei luptă fusese necunoscută publicului din Occident până atunci. Chestiunea României era la ordinea zilei în mass-media occidentală la acea dată. Dovadă faptul că reportajul său fusese anunţat înainte cu câteva zile în marele cotidian La Libre Belgique şi în cadrul emisiunii Panorama.:,,Reportajul pe care Josy Dubié l-a adus din România (…) aduce un mesaj de speranţă, căci în Cluj trăieşte o femeie inflexibilă care reprezintă onoarea ţării sale. Numele său este Doina Cornea‘.

Doina Cornea către Ceauşescu: Lovind în casa ţărănească, loviţi în sufletul neamului

Cu trei luni înainte, în septembrie 1988, celebra disidentă Doina Cornea îi transmitea lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare deschisă în care cerea oprirea sistematizării satelor. Doina Cornea redactase scrisoarea în iulie 1988 când programul sistematizării se intensificase. Scrisoarea a fost, difuzată de Radio Europa Liberă în septembrie 1988 şi publicată apoi în ziarul francez Le Monde.

“Cerem în continuare oprirea urgentă a demolării satelor.Prejudiciile aduse naţiunii, în urma acestor demolări, vor fi multmai mari decât beneficiile scontate. Dislocările forţate de populaţie aduc descurajarea şimarginalizarea a sute de mii de familii care nu se vor puteaadapta noii vieţi impuse. Izgonirea oamenilor de pe aşezărilelor ancestrale, unde îşi au îngropaţi părinţii, unde îşi au bisericile,datinile, casele construite conform cerinţelor lor de viaţă şi de activitate este un sacrilegiu.

Casa ţărănească îşi are semnificaţia ei psihologică: ea este una cu sufletul celui care a construit-o; lovind în casaţărănească, loviţi în sufletul neamului. Ţăranii pot fi ajutaţi chiar trebuie ajutaţi să-şi imbunătăţească aşezările cu dotări moderne, confortabile, în cadrul specificului tradiţional. Nu distrugeţi ultimele vestigii ale tradiţiei; această clasă a fost multprea lovită de patruzeci de ani încoace. Considerăm că nu aveţi dreptul să demolaţi mii de sate fără consimţământul liber alpopulaţiei. Ar fi un grav abuz de putere.Cerem de asemenea protejarea mai atentă a mediuluiînconjurător şi amonumentelor naturii ape, lacuri, Deltă, păduri, sol etc.

În încheiere, considerăm că demersul nostru este legitim.Ca fiinţe umane avem dreptul să gândim şi să ne exprimămgândurile, avem obligaţia de a nu rămâne indiferenţi la ceea cese întâmplă în jurul nostru. Ca cetăţeni, am contribuit prin muncanoastră ia menţinerea societăţii. Avem dreptul să ne şi bucurămde roadele muncii noastre, avem dreptul să ştim cum sunt administrate bunurile pe care le-am produs; avem dreptul lastabilitate şi securitate sociale ca temei al existenţei de zi cu zi:avem dreptul la un climat de încredere şi de fraternitate cusemenii noştri”, scria Doina Cornea în scrisoarea adresată lui Nicolae Ceauşescu.

Operaţiunea Villages Roumains

Filmul lui Josy Dubié a avut un impact atât de puternic, încât a declanşat în Belgia Operaţiunea Villages Roumains (OVR). Planul OVR era adoptarea tuturor celor 13.123 de sate spre a le salva de la distrugere. Acţiunea pornită spontan, reuşeşte să ia în doar câteva luni de o amploare care i-a uimit chiar pe iniţiatorii săi. S-au constituit imediat comitete OVR şi în Franţa, Olanda, Elveţia, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca. Solidaritatea generată de Opération Villages Roumains s-a dovedit unică în Europa şi fără corespondent pentru o altă ţară din fostul bloc comunist.

După difuzarea reportajului lui Josy Dubié, preluat ulterior şi de alte televiziuni străine, mii de occidentali au fost atât de mişcaţi încât s-au simţit obligaţi moralmente să acţioneze în favoarea Operaţiunii. Gesturile de mobilizare în favoarea Doinei Cornea şi a satului românesc s-au înmulţit considerabil.

Când jurnalistul Paul Hermant şi prietenii săi au văzut pentru prima oară reportajul, au rămas uimiţi de dezastrul ce lovise România şi au creat o mişcare concretă de salvare a satelor româneşti. Răspunsul comunelor şi deschiderea opiniei publice belgiene i-a uimit ulterior chiar pe iniţiatorii operaţiunii de solidaritate. Chiar şi după lansarea Operaţiunii, în cadrul evenimentelor de sensibilizare din comunele occidentale, se difuza filmul, respectiv fragmente din peliculă; era una din cele mai eficiente metode de sensibilizare şi de a face publicul să înţeleagă situaţia generală din România’’, se mai arată în articolul publicat pe iicmer.ro. ( Va urma)

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”.