Home » Istorie » Un solidus emis de către Constantin cel Mare a fost descoperit în Marea Britanie

Un solidus emis de către Constantin cel Mare a fost descoperit în Marea Britanie

Un solidus emis de către Constantin cel Mare a fost descoperit în Marea Britanie
Publicat: 02.09.2019
Solidus este moneda pe care împăratul Constantin cel Mare a emis-o începând cu anul 309 şi care s-a bucurat de o mare stabilitate.

Un solidus de aur, o monedă emisă de către împăratul Constantin cel Mare, a fost descoperită de cu ajutorul unui detector de metale obişnuit pe un teren din apropierea unui fost drum roman din Somerset, Marea Britanie. Acum această monedă este scoasă la licitaţie, notează The History Blog.

Această monedă este extrem de rară pe teritoriul Marii Britanii, fiind una dintre cele patru monede de aur din perioada tetrarhilor care au fost descoperite pe acest teritoriu. De asemenea, un alt lucru care atrage atenţia asupra acestei monede: condiţia ei. Conform celor care au descoperit şi analizat această monedă, aceasta se află într-o stare excelentă de conservare.

Pe corpul monedei se poate vedea efigia împăratului Constantin cel Mare purtând o cunună de lauri şi fiind flancat de o inscripţie a numelui său: „CONSTANTI-NVS” şi unul dintre titlurile sale: „P[ius] F[elix] AVG[ustus] ”. Pe partea opusă a monedei este reprezentat de asemenea tot Constantin. De data aceasta, el se află călare, atacând cu lancea doi inamici. Pe marginele acestei reprezentări se află inscripţia: „VIRTVS AUGSTI N(OSTRI)”, care face trimitere la vitejia împăratului. Sub această scenă se află inscripţionate literele „PTR”, care i-au ajutat pe arheologi să identifice locul unde acestă monedă a fost emisă: Trier, o localitate actualmente din vestul Germaniei.

Sursele de la casa de licitaţii care va intermedia vânzarea acestei monede în 17 septembrie estimează un preţ de pornire de 12-15.000 dolari.

Citeşte şi:

Pretorienii: redutabilele gărzi de corp ale împăraţilor Romei

Tot ce trebuie ştiut despre Crăciun, de la naşterea lui Iisus la tradiţii şi obiceiuri

Cum au uitat romanii un mileniu de istorie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului
Rocile străvechi dezvăluie cum a modelat apa prima crustă continentală a Pământului
Îngrășămintele cu azot ar putea favoriza producția de polen care provoacă alergii
Îngrășămintele cu azot ar putea favoriza producția de polen care provoacă alergii
15 fapte mai puțin cunoscute despre Papa Francisc. A fost bodyguard, ar fi botezat extratereștrii, se deghiza și ieșea noaptea pe străzi
15 fapte mai puțin cunoscute despre Papa Francisc. A fost bodyguard, ar fi botezat extratereștrii, se deghiza și ieșea ...
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște
Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște
Anturajul are un efect mai negativ asupra băieților decât a fetelor, arată un studiu
Anturajul are un efect mai negativ asupra băieților decât a fetelor, arată un studiu
Test de cultură generală. Cum știu păsările încotro să zboare?
Test de cultură generală. Cum știu păsările încotro să zboare?
Un astronom a descoperit cea mai veche galaxie spiralată din Univers
Un astronom a descoperit cea mai veche galaxie spiralată din Univers
Moda second-hand revine în forță: De ce hainele „cu istorie” sunt noul lux
Moda second-hand revine în forță: De ce hainele „cu istorie” sunt noul lux
Un expert avertizează că strategia SUA în Ucraina a eșuat, ba chiar ar putea face mai rău
Un expert avertizează că strategia SUA în Ucraina a eșuat, ba chiar ar putea face mai rău
O femeie s-a prefăcut timp de 16 ani că este mută. Cum s-a aflat totul?
O femeie s-a prefăcut timp de 16 ani că este mută. Cum s-a aflat totul?
Statele Unite își vor reduce prezența în Siria în următoarele săptămâni
Statele Unite își vor reduce prezența în Siria în următoarele săptămâni
Pentru prima dată, roboții au alergat alături de oameni la un semimaraton
Pentru prima dată, roboții au alergat alături de oameni la un semimaraton
Primul copil de mingi cu sindromul Down într-un meci din ATP Tour
Primul copil de mingi cu sindromul Down într-un meci din ATP Tour
Mai mulți șoferi de mașini Tesla susțin că le-a fost modificat kilometrajul
Mai mulți șoferi de mașini Tesla susțin că le-a fost modificat kilometrajul
Arhitectul francez care a „nenorocit” prin „restaurare” Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș și Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova
Arhitectul francez care a „nenorocit” prin „restaurare” Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, Biserica ...
Creierul soldaților de elită ascunde anomalii necunoscute până acum
Creierul soldaților de elită ascunde anomalii necunoscute până acum
Căldura extremă ar putea declanșa o criză de sănătate mintală în deceniile următoare
Căldura extremă ar putea declanșa o criză de sănătate mintală în deceniile următoare
„Primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”
„Primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”