Home » Istorie » László Tőkés, erou sau primul fake al Revoluţiei? După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute

László Tőkés, erou sau primul fake al Revoluţiei? După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute

László Tőkés, erou sau primul fake al Revoluţiei? După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute
Publicat: 08.08.2019
La 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, László Tőkés, considerat scânteia revoltei anti-Ceauşescu, eroul mişcării care a dus la căderea comunismului, este mai mult contestat, decât adulat.

Ca şi în cazul Revoluţiei, odată cu trecerea timpului şi estomparea emoţiilor care au marcat acele zile din decembrie 1989, şi în cazul lui László Tőkés istoricii caută insistent la întrebări rămase fără răspuns, cu răspunsuri parţiale sau nesatisfăcătoare. A fost sau nu erou László Tőkés? A fost sau nu scânteia Revoluţiei de la Timişoara ? A fost sau nu spion al unui serviciu secret străin? A lucrat împotriva României sau a lui Ceauşescu?A fost sau nu mânat de interese personale în bătălia cu regimul Ceauşescu?

O cronologie a cazului László Tőkés arată că primul semn de rebeliune a pastorului reformat a fost împotriva politicii lui Nicolae Ceauşescu de sistematizarea a satelor, care, practice, însemna dispariţia acestora şi, odată cu ele a bisericilor şi preoţilor.

Conform cronologiei realizate de scriitorul şi revoluţionarul Marius Mioc pe site-ul procesulcomunismului.com, László Tőkés se va implica şi în cazul studenţilor excluşi din trupa de teatru Thalia şi se va opune sancţionării sale disciplinare şi mutării într-o parohie din Sălaj. Aceeaşi cronologie consemnează şi momentul în care László Tőkés primeşte un ajutor financiar de 20.000 de lei, interpretat a fi răsplata unor servicii aduse ca spion al unui serviciu secret străin.
 
Momentul 15 decembrie 1989, când enoriaşii se strâng acasă la László Tőkés pentru a împiedica evacuarea acestuia, are loc la capătul unui lung şir de măsuri (persecutări) luate împotriva pastorului reformat, de la retragerea autorizaţiei de profesare până la blocarea conturilor parohiei sau retragerea permisului de conducere persoanelor care-l duceau la înmormântări.
 
Au fost aceste măsuri luate împotriva unui pastor care se agăţa pur şi simplu de scaun sau protesta împotriva regimului Ceauşescu prin refuzul de a ceda presiunilor? Cronologia de mai jos înclină spre a doua variantă, dar sunt istorici, documente, mărturii care contestă acest lucru şi susţin, că de fapt, Tokes nu dorea decât să rămână pastor la Timişoara, iar dorinţa lui ar fi fost folosită de cei care au urmărit să dea protestului o altă direcţie.

Cronologia cazului László Tőkés

29 mai 1986: Departamentul Cultelor aprobă reîncadrarea lui László Tőkés în rîndul personalului de cult, începînd cu 1 iunie 1986.
 
1 ianuarie 1987: László Tőkés este numit preot supleant la parohia reformată Timişoara, de către episcopul László Papp. Preotul paroh, Leo Peuker, fusese spitalizat în decembrie 1986.
 
6 septembrie 1988: La consfătuirea pastorilor din Protopopiatul Reformat de Timişoara, desfăşurată la Arad, se adresează un apel Sinodului Bisericii Reformate din Republica Socialistă România, referitor la programul de sistematizare a satelor. Se cere ca statul să construiască noi biserici în locul celor demolate şi să se evite dispersarea comunităţilor bisericeşti.
 
12 septembrie 1988: Pentru atitudinea avută la consfătuirea pastorilor din Protopopiatul Reformat Timişoara, László Tőkés primeşte mustrare scrisă de la episcopul László Papp.
 
6 octombrie 1988: László Tőkés este chemat la Comitetul Judeţean PCR, unde este admonestat de secretarul de partid Robu pentru atitudinea sa.
 
31 octombrie 1988: De ziua Reformaţiei un grup de studenţi ţin în biserica reformată a lui László Tőkés un recital “necenzurat” din poeziile poetului interbelic Dsida Jenő. Autorităţile încearcă să-i determine pe studenţi să renunţe la al doilea spectacol programat pe 4 decembrie 1988.
 
4 decembrie 1988: Studenţii nu renunţă la spectacol, şi ca urmare este desfiinţată secţia maghiară a trupei de teatru studenţesc Thalia
 
26 ianuarie 1989: Presbiteriul Parohiei Reformate Timişoara hotărăşte să-l roage pe episcop să-l numească pe László Tőkés preot definitiv al parohiei.
 
4 februarie 1989: Este reînfiinţat Teatrul Studenţesc Thalia, dar cei patru studenţi, (Enikő Horváth, Árpád Gazda, Zsolt Szilágyi si Attila Szenes) care au participat şi a doua oară la recital, sunt excluşi din trupă.
 
21 februarie 1989: László Tőkés trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care îşi exprimă acordul faţă de atitudinea acestei organizaţii de apărare a Bisericii Reformate din România şi de criticare a planului ceauşist de sistematizare a satelor.
 
3 martie 1989: László Tőkés află că episcopul László Papp intenţionează să-l mute din Timişoara.
 
6 martie 1989: Presbiteriul bisericii (consiliul parohial) ia poziţie în sprijinul lui László Tőkés.
 
1 aprilie 1989: Protopopul din Arad declanşează investigaţii disciplinare în vederea sancţionării lui László Tőkés şi îl suspendă din funcţia de preot.
 
2 aprilie 1989: Protopopii de Arad şi Oradea, József Kovács şi Zsigmond Borsi se deplasează la Timişoara pentru a pune în practică decizia de suspendare al lui Tőkés, dar acesta începe cu câteva minute mai devreme slujba, şi protopopii îl găsesc deja pe amvon ţinându-şi predica. Sunt nevoiţi să plece din sala bisericii.
 
2 aprilie 1989: La sfârşitul slujbei, cca. 250 de enoriaşi semnează un protest împotriva îndepărtării preotului din parohia reformată din Timişoara.(informaţie neconfirmată din surse independente)
 
3 aprilie 1989: Într-o şedinţă extraordinară, presbiteriul comunităţii refuză decizia de suspendare a preotului şi solicită ca László Tőkés să continue activitatea de preot.
 
25 aprilie 1989: Episcopul László Papp declară că suspendă sancţiunile stabilite de protopopul din Arad, dar îl mută pe László Tőkés din Timişoara.
 
1 mai 1989: Conform hotărârii episcopului Papp, Tőkés trebuia să se mute în satul Mineu, jud. Sălaj.
 
17 mai 1989: O nouă delegaţie de preoţi conduşi de protopopul József Kovács vine în Timişoara să preia parohia de la Tőkés. Prezintă decizia episcopului László Papp de numire al lui Tőkés în Mineu, jud. Sălaj, valabilă din data de 1 mai 1989. Îi înmânează lui Tőkés scrisorile nedeschise trimise în această problemă din Timişoara episcopului László Papp.
 
18 mai 1989: László Tőkés refuză efectuarea unui control financiar la parohie.
 
24 mai 1989: Presbiteriul înaintează recurs la organele competente ale bisericii împotriva deciziei episcopale.
 
26 mai 1989: Documentele recursului sunt duse la Oradea de către o delegaţie formată din 8 enoriaşi. Nu sunt primiţi de episcopul László Papp.
 
28 mai 1989: Radio Kossuth din Budapesta prezintă scrisoarea lui László Tőkés adresată episcopului László Papp, în care cere sprijinul episcopului pentru studenţii excluşi din Teatrul Studenţesc Thalia. Postul prezintă de asemenea răspunsul dat de episcop în care refuză acest lucru.
 
30 mai 1989: Studenţii excluşi sunt reprimiţi în trupa de teatru Thalia.
 
13 iunie 1989: Protopopul József Kovács reţine salariul lui László Tőkés. Preotul însă, sprijinit de presbiteriu, îşi ridică şi după această dată retribuţia din fondurile bisericii.
 
20 iunie 1989: Protopopiatul refuză să emită bisericii din Timişoara un nou chitanţier în locul celui terminat. Biserica ajunge în imposibilitatea de a emite chitanţe autorizate pentru contabilizarea veniturilor.
 
21 iunie 1989: Printr-o „scrisoare deschisă” adresată episcopului László Papp, László Tőkés îi cere acestuia demisia.
 
23 iunie 1989: Este blocat contul bancar al Bisericii Reformate din Timişoara. Prin această hotărâre biserica ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul şi a continua în cadrul legal lucrările de renovare a clădirii bisericii (informaţie neconfirmată din surse independente)
 
30 iunie 1989: Oficiul parohial face recurs la decizia de blocare a contului. (informaţie neconfirmată din surse independente)
 
24 iulie 1989: Televiziunea maghiară difuzează un interviu cu László Tőkés.
 
26 iulie 1989: Este deconectat telefonul locuinţei familiei Tőkés, care până în decembrie va suna numai în cazul unor apeluri anonime de ameninţare sau în cazurile în care la capătul celălalt al firului sunt organele de Securitate.
 
7 august 1989: László Tőkés este citat la procuratură. Este acuzat de difuzare de informaţii false referitor la cele spuse de radio Budapesta despre grupul studenţesc Thalia.
 
7 august 1989: Membrii presbiteriului sunt citaţi la o şedinţă extraordinară la protopopul de Arad pentru data de 13 august.
 
8 august 1989: László Tőkés, prezent la Arad la şedinţa protopopială, este chemat şi el la Arad de către vicarul Zsigmond József, tot pentru 13 august la aceeaşi oră la care fuseseră convocaţi membrii presbiteriului.
 
9 august 1989: László Tőkés convoacă o şedinţă extraordinară a presbiteriului la Timişoara. Consiliul bisericesc salută iniţiativa de dialog venită din partea protopopiatului, dar declară că şedinţa poate avea loc numai la Timişoara.
 
12 august 1989: Într-o telegramă adresată domnului Tibor Unterweger, conducătorul laic al bisericii din Timişoara, protopopul József Kovács anunţă dizolvarea presbiteriului în cazul în care membrii acestui for nu s-ar prezenta la Arad.
 
13 august 1989: Membri presbiteriului nu se duc la şedinţa din Arad şi nici delegaţii episcopului nu se prezintă la şedinţa din Timişoara. Consiliul parohial declară îngrijorarea faţă de deciziile nestatutare ale episcopului.
 
14 august 1989: Episcopii reformaţi din România László Papp (Oradea) şi Gyula Nagy (Cluj) trimit o scrisoare tuturor preoţilor reformaţi din România în care declară că László Tőkés este exclus atât din rândul preoţilor, cât şi din biserica reformată.
 
15 august 1989: Sándor Halász, preotul din Chişoda îl caută pe László Tőkés cu scrisoarea episcopului László Papp, în care aceasta comunică că a fost numit preot de Timişoara Botond Makay, preotul din Reşiţa, iar slujba din data de 20 august 1989 va fi ţinută de Halász.
 
18 august 1989: Tibor Unterwéger şi Gusztáv Szalay, conducătorii laici ai bisericii, refuză să se deplaseze la Oradea, la chemarea episcopului László Papp. (informaţie neconfirmată de surse independente)
 
20 august 1989: Slujba de duminică este ţinută de László Tőkés.
 
din august 1989: Emisiunea “Vasárnapi Újság” (Jurnal de Duminică) al postului de Radio Kossuth Budapesta prezintă săptămânal evoluţia evenimentelor din jurul bisericii reformate din Timişoara.
 
20 august 1989: Eparhia Reformată Oradea hotăreşte înlocuirea lui László Tőkés cu Botond Makay în funcţia de preot supleant al Parohiei Reformate Timişoara.
 
28 august 1989: Departamentul Cultelor din Bucureşti retrage autorizaţia de profesare a preotului László Tőkés.
 
31 august 1989: Sectoristul străzii Timotei Cipariu (stradă în care se află biserica) cere buletinul de identitate al lui Tőkés pentru o verificare de rutină. László Tőkés temându-se de retragerea actului, refuză să-i înmâneze buletinul. (informaţie neconfirmată de surse independente)
 
1 septembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea îl somează pe László Tőkés să elibereze locuinţa de serviciu pe care o ocupă, până la data de 15 septembrie 1989.
 
4 septembrie 1989: László Tőkés anunţă presbiteriul despre primirea unei donaţii de 30000 franci elveţieni de la organizaţia elveţiană HEKS.
 
4 septembrie 1989: Presbiteriul îl declară pe László Tőkés preot cu statut definitiv în Timişoara.
 
6–12 septembrie 1989: Membrii presbiteriului şi familiile lor sunt interogaţi şi avertizaţi la locurile de muncă respectiv la Securitate.
 
8 septembrie 1989: Un grup de preoţi din Transilvania se declară solidar cu László Tőkés, şi se dezice de poziţia episcopilor. (informaţie neconfirmată de surse independente)
 
11 septembrie 1989: Emisiunea Panorama al Televiziunii Ungare tratează pe larg cazul Tőkés.
 
12 septembrie 1989: Dispare de la domiciliu inginerul constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés, şeful lucrărilor de renovare al bisericii. Cadavrul lui prezentând urme de violenţă este găsit peste două zile în Pădurea Verde.
 
15 septembrie 1989: László Tőkés trimite episcopului László Papp o scrisoare referitoare la dispariţia lui Ernő Újvárossy. (informaţie neconfirmată din surse independente)
 
17 septembrie 1989: Mátyás Szűrös, şeful Parlamentului Ungar – care se află în vizită oficială în SUA – îi informează pe partenerii de dialog despre cazul Tőkés, respectiv despre moartea lui Ernő Újvárossy. (Această informaţie, interesantă fiindcă arată rapiditatea cu care circulau informaţiile din anturajul lui László Tőkés pînă la Mátyás Szűrös, a fost luată de Marius Mioc care a preluat-o din ziarul clujean „Kronika” din 18 decembrie 1999, care spune că nu putut găsi o confirmare independentă a veridicităţii ei. El a discutat cu redactorul şef de la „Kronika”, domnul Árpád Gazda – o persoană bine informată în cazul László Tőkés – şi l-a rugat să-i ofere o dovadă a faptului că, într-adevăr, Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre cazul Újvárossy, de pildă un ziar din Ungaria sau SUA apărut în 1989 în care să se relateze aceasta. Árpád Gazda i-a spus că nu ştie dacă a existat vreo relatare de presă a acestui caz, însă informaţia este sigură, căci a aflat-o direct de la persoana – cetăţean maghiar – care i-a transmis lui Mátyás Szűrös informaţiile despre cazul Újvárossy).
 
18 septembrie 1989: Funeraliile lui Ernő Újvárossy se transformă într-un protest tăcut al comunităţii reformate din Timişoara. În predica din cimitirul din Elisabetin László Tőkés spune răspicat: “asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulţime.”
 
21 septembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea îl cheamă în judecată pe preotul László Tőkés în faţa Judecătoriei Timişoara, cerând evacuarea acestuia din locuinţa de serviciu, proprietate a Bisericii Reformate Timişoara.
 
25 septembrie 1989: Presbiteriul Parohiei Reformate Timişoara, întrunit sub conducerea lui László Tőkés, ia hotărârea să intervină în proces în favoarea lui László Tőkés.
 
3 octombrie 1989: Miliţia Municipiului Timişoara refuză să prelungească viza de flotant al familiei Tőkés.
 
Începutul lui octombrie: Cei mai apropiaţi prieteni ai familiei Tőkés sunt detaşaţi din Timişoara pe cale profesională. Zoltán Balaton şi Lajos Károly Varga sunt detaşaţi la Cernavodă, Sándor Tóth în Bucureşti, iar Árpád Gazda în Lugoj.
 
10 octombrie 1989: La şedinţa protopopială din Arad este condamnat comportamentul lui László Tőkés. Acesta nu este prezent la şedinţă.
 
12 octombrie 1989: Securitatea opreşte desfăşurarea unei şedinţe a presbiteriului reformat din Timişoara
 
13 octombrie 1989: László Tőkés este informat de intenţia autorităţilor de a organiza o şedinţă prezbiterială şi trimite vorbă presbiterilor ca aceştia să nu participe.
 
14 octombrie 1989: Autorităţile organizează o şedinţă prezbiterială cu o parte din prezbiteri în care forţează o hotărîre potrivnică lui László Tőkés.
 
14 octombrie 1989: Poşta Română refuză să transmită o telegramă de protest a lui László Tőkés adresată episcopului László Papp. (informaţie neconfirmată din surse independente)
 
15 octombrie 1989: László Tőkés îi scrie lui Nicolae Ceauşescu, rugându-l să îl apere împotriva încercărilor „ilegale” ale episcopului Papp de a-l îndepărta din Timişoara.
 
15 octombrie 1989: László Tőkés îl împiedică pe protopopul de Arad, Iosif Kovács, să efectueze serviciul divin în biserica din Timişoara.
 
19 octombrie 1989: Securitatea face percheziţie la locul de muncă al lui Béla Sepssy (apropiat al familiei Tőkés) şi găseşte 300 de mărci germane. În urma acţiunii Sepssy este transportat la spital.
 
19 octombrie 1989: La propunerea deputatului Ernő Raffay (din Seghedin – judeţul Csongrad), Parlamentul ungar adoptă o declaraţie de solidaritate cu László Tőkés – (informaţie cuprinsă într-un raport al ambasadei române din Budapesta; neconfirmată din surse independente)
 
20 octombrie 1989: Prin Sentinţa civilă 7190 / 20.10.1989, Judecătoria Timişoara admite cererea Eparhiei Reformate şi ordonă evacuarea lui László Tőkés.
 
28 octombrie 1989: În gara Timişoara Nord este reţinut, iar apoi întors la Cluj dr. István Tőkés, tatăl lui Tőkés László şi o nepoată a preotului. La miliţia economică sunt suspectaţi de comerţ ilegal.
 
31 octombrie 1989: De ziua reformaţiei actorii Illyés Kinga şi Péterffy Lajos ţin un recital de poezii în biserică. În timpul recitalului este întrerupt curentul electric.
 
2 noiembrie 1989: În jurul orelor 20:30 patru indivizi mascaţi cu cuţite în mână pătrund în locuinţa preotului prin forţarea uşii. Spre surprinderea lor nu găsesc singură familia Tőkés. Musafirii preotului – o familie mai în vârstă – sar în ajutorul preotului, se apără cu scaune în mână. În lupta de scurtă durată, unul din atacatori este rănit, iar Tőkés László este zgâriat pe frunte cu cuţitul. Atacatorii se retrag. Miliţienii care vin să investigheze cazul îl suspectează pe Tőkés de organizarea atacului.
 
3 noiembrie 1989: Prietenii familiei Tőkés montează sisteme sofisticate de închidere pe uşa parohiei.
 
7 noiembrie 1989: László Tőkés face recurs la hotărârea judecătoriei.
 
8 noiembrie 1989: Radio Europa Liberă transmite că ambasadorul român la Budapesta a fost convocat la Ministerul de Externe ungar, pentru a i se prezenta un protest verbal referitor la atacarea lui László Tőkés în locuinţă. (informaţie neconfirmată din surse independente)
 
12 noiembrie 1989: Autori necunoscuţi sparg geamurile stradale ale parohiei, şi pornesc în trombă cu maşina. (În „Reportaj cu sufletul la gură” de Titus Suciu, data este 9 noiembrie).
 
15 Noiembrie 1989: Este retras permisul de conducere al persoanelor care îl transportă pe László Tőkés la înmormântări.
 
Mijlocul lunii noiembrie 1989: Interviu cu László Tőkés în emisiunea Panorama a Televiziunii Ungare.
 
Noiembrie 1989: László Tőkés primeşte un ajutor financiar de 20.000 lei.
 
20 noiembrie 1989: László Tőkés este condus de doi miliţieni la Miliţia economică. Căpitanul Viorel Bucur îi prezintă chitanţa scrisă de Tőkés despre preluarea sumei de 20.000 lei, care ar fi fost confiscată la graniţa cu Ungaria de autorităţile vamale. I se propune lui Tőkés să aleagă între două variante: 1. În cazul în care a primit personal suma, aceasta reprezintă contravaloarea unei activităţii de spionaj retribuită din străinătate, pentru care pedeapsa poate fi de 15 ani de închisoare. 2. În cazul în care banii au fost donaţi bisericii, este vorba de o delapidare, care poate fi pedepsită cu şapte ani închisoare. Tőkés respinge amândouă acuzele.
 
Din 20 noiembrie 1989: Securiştii civili din poarta bisericii sunt dublaţi cu miliţieni, care legitimează orice persoană care intră în clădire. Mulţi dintre vizitatori sunt împiedicaţi să intre.
 
28 noiembrie 1989: Tribunalul Judeţean Timiş respinge recursurile formulate de László Tőkés (în nume propriu şi în numele Parohiei Reformate Timişoara)
 
29 noiembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea formulează cerere de executare a Sentinţei de evacuare a lui László Tőkés.
 
Începutul lunii decembrie 1989: Parohia ajunge sub blocadă totală. Chiar şi medicul care a dorit s-o consulte pe doamna Edit Tőkés, gravidă în luna a şaptea, a fost împiedicat să intre în locuinţă. Enoriaşii pot intra la slujba de duminică printre cordoane de miliţieni.
 
6 decembrie 1989: Cererea Eparhiei Reformate Oradea este înregistrată la executorul judecătoresc al Judecătoriei Timişoara, alături de o adresă a Eparhiei prin care se certifică faptul că există o locuinţă disponibilă pentru László Tőkés în localitatea Mineu, judeţul Sălaj.
 
6 decembrie 1989: Executorul judecătoresc Tomi Ioan emite Somaţia nr. 2169 prin care i se pune în vedere lui László Tőkés să elibereze locuinţa în termen de 8 zile de la primirea somaţiei.
 
7 decembrie 1989: Dovada de primire a somaţiei, de către Edit Tőkés, nevasta lui László Tőkés.
 
10 decembrie 1989: La slujba duminicală, László Tőkés anunţă enoriaşii că urmează să fie evacuat.
 
13 decembrie 1989: Eparhia Reformată Timişoara înregistrează la Judecătoria Timişoara o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care să se dispună şi evacuarea lui Edit Tőkés, nevasta lui László Tőkés (aceasta nu figura în sentinţa Judecătoriei Timişoara, iar Tőkés comentase în slujba de duminică ilegalitatea evacuării soţiei sale).
 
15 decembrie 1989: Grupuri de simpatizanţi ai pastorului Tőkés se adună în faţa locuinţei acestuia pentru a împiedica evacuarea.
 
15 decembrie 1989: Judecătoria Timişoara suspendă judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială referitoare la Edit Tőkés, pe motiv că nici una din părţi nu s-a prezentat la proces
 
15 decembrie 1989, seara: Primarul Timişoarei, Petre Moţ, împreună cu Rotărescu, şeful timişean al FDUS, discută cu László Tőkés la locuinţa acestuia, cerându-i să potolească mulţimea şi făgăduindu-i îmbunătăţirea situaţiei personale. La discuţie asistă şi reprezentanţi ai demonstranţilor adunaţi în stradă.
 
16 decembrie 1989: Preşedinta Tribunalului Timiş, judecătoarea Topală, notează în dosarul execuţional al cazului Tőkés o „notă telefonică” cu privire la ordinul tov. M. Bobu de a se executa „în orice condiţii şi la orice oră” sentinţa de evacuare a lui László Tőkés.
 
16 decembrie 1989: Manifestaţiile de protest împotriva regimului Ceauşescu cuprind întreaga Timişoară. Familia Tőkés este evacuată în satul Mineu, judeţul Sălaj.
 
22 decembrie 1989: Regimul Ceauşescu este răsturnat.
 
24 ianuarie 1990: Procurorul general Gheorghe Robu introduce la Curtea Supremă recurs extraordinar în procesul lui László Tőkés.
 
31 ianuarie 1990: Episcopia Reformată Oradea (în fruntea căreia ajunsese László Tőkés) adresează Curţii Supreme o scrisoare prin care arată că înţelege să renunţe la drept în procesul pe care-l are cu László Tőkés.
 
22 februarie 1990: Curtea Supremă anulează hotărârile Judecătoriei Timişoara şi Tribunalului Timiş în procesul privindu-l pe László Tőkés. (Va urma)
 
Următorul episod. László Tőkés, faţă în faţă cu istoricii

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...