Analiza oaselor unui ”vampir” a fost finalizată, iar rezultatele nu se ridică la înălţimea aşteptărilor

În anul 1990, într-o carieră de piatră au fost descoperite osemintele unui bărbat ale cărui rămăşiţe au fost înhumate în urmă cu două secole într-un ritual împotriva vampirilor. De curând, a fost finalizată analiza osemintelor descoperite şi date publicităţii informaţii despre cel căruia au aparţinut, notează Science Alert.

Oamenii de ştiinţă au stabilit un posibil nume al persoanei înhumate, John Barber, după ce au analizat coşciugul în care au fost descoperite oasele. Pe sicriu au fost gravate iniţialele „JB” şi numărul „55”, despre care cercetătorii au teoretizat că reprezintă vârsta la care acesta şi-a găsit sfărşitul.

• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
• Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa,…

În urma analizei oaselor, oamenii de ştiinţă au stabilit că este foarte probabil ca acest John Barber să fi fost un fermier care a suferit de tuberculoză. Mărturii pentru suferinţa provocată de această boală fiind identificate pe coastele acestuia. De asemenea, clavicula acestuia a trecut printr-o fractură, care din lipsa îngrijirii adecvate nu s-a vindecat în mod corespunzător. De asemenea, este posibil ca o parte mare a vieţii să fi suferit de pe urma unui ghenunchi afectat de artrită.

Cercetătorii cred că au găsit şi o explicaţie pentru faptul că John Barber a fost re-îmnormântat ca un vampir. Astfel, din cauza tuberculozei, cei afectaţi căpătau o înfăţişare care ar putea fi descrisă ca fiind monstruoasă: ochii afundaţi în orbite şi urme de sânge, pe care cei bolnavi îl scuipau, în colţul gurii.

Folcloriştii explică că pentru populaţiile anglo-saxone, pericolul vampirilor atingea cotele maxime după moartea persoanei bănuite că se hrănea cu sânge. Astfel, atunci când familiile bănuiau o astfel de situaţie se efectua o „deshumare terapeutică”, iar oprirea vampirismului se făcea prin scoaterea şi arderea inimii dacă decedatul mai prezenta urme de sânge lichid în ţesuturi.

Situaţia lui John Barber a fost una particulară, oamenii de ştiinţă banuind că în cazul lui nu a mai existat o inimă de ars, de aceea, lui i-au fost sfărmate oasele pieptului şi restul oaselor au fost aşezate într-un mod ritualic. Stabilirea numelui a fost posibilă cu ajutorul unei alte racle pe care era inscripţionat „NB 13” şi cu ajutorul unui articol de ziar în care se preciza că un băiat cu numele Nathan Barber, de 12 de ani, a murit în 1826 şi că numele tatălui acestuia era John Barber.

Citeşte şi: