Figurină neobişnuită descoperită de către arheologi în Peru

04 08. 2019, 09:06

Programul arheologic din vacanţa de vară al Universităţii Harvard s-a dovedit a fi alegerea ideală pentru startul unei cariere în arheologie. Caroline Coolidge, o studentă în anul doi, a descoperit în timpul săpăturilor efectuate la situl arheologic San José de Moro, din Peru, o figurină cu o vechime de peste 1.000 de ani, relatează site-ul Universităţii Harvard.

„Iniţial am crezut că mi-am imaginat şi că îmi doream foarte tare să găsesc ceva”, a declarat Caroline Coolidge. „Mă gândeam că nu este posibil ca aceea (n.r. figurina) să fie o piesă de ceramică intactă. Dar am continuat să curăţ în continuare. Am rămas fără cuvinte atunci când am realizat ce am descoperit”, a mai declarat ea.

Analzia iniţială a figurinei sugerează că aceasta are o vechime de 1.000 de ani, fiind plasată la intersecţia a două culturi: Moche, aflată în declin, şi civilizaţia Lambayeque, care i-a luat locul.

Pe lângă condiţia excelentă a acestei figurine, ce evidenţiază această descoperire este locul în care a fost făcută. În mod obişnuit, arheologii descoperă fragmente ale unor astfel de figurine sau, în cazuri izolate, chiar figurine întregi în apropierea unor morminte. Totuşi, în acest caz, această figurină nu a fost găsită în preajma unor morminte. De aceea, una dintre ipotezele legate de originea şi funcţia acesteia sugerează că ar fi făcut parte dintr-o ofrandă pentru fertilitate.

În ceea ce o priveşte pe Caroline Coolidge, ea plănuieşte să folosească această descoperire pentru a scrie o lucrare pentru finalul programului arheologic în care s-a înscris. Acest program este coordonat de către Universitatea Harvard şi Universitatea Catolică Pontificală din Peru.

Citeşte şi:

Descoperire macabră în Peru: peste o sută de copii sacrificaţi prin scoaterea inimii. ”Nu am văzut nimic asemănător până acum”

Unul dintre cele mai vechi temple din lume a fost descoperit de arheologi în Peru

Arheologii din Peru au descoperit noi geoglife în Deşertul Nazca, cunoscut pentru urmele arheologice enigmatice

O piramidă veche de 5.000 de ani a fost vandalizată în Peru (FOTO/VIDEO)