Colecţia de monede a unor victime ale Holocaustului, descoperită în Ungaria
Istoricii care au fost chemaţi pentru a studia respectivele monede sunt de părere că acestea fac parte din colecţia unei persoane care şi-a găsit sfârşitul în timpul Holocaustului, notează The History Blog.
În timpul unor excavaţii dintr-o pivniţă au fost descoperite cinci borcane care au fost sigilate cu atenţie înainte de a fi îngropate. Istoricii care au fost chemaţi pentru a verifica aceste borcane au descoperit în interiorul lor 2.800 monede din aur şi argint, provenind din întreaga lume.
Istoricii care au evaluat colecţia găsită în pivniţă au declarat că jumatate din monedele respecive provin din Panonia, în timp ce cea de a doua jumătate provine din mai multe zone geografice şi perioade istorice, incluzând Franţa secolului XIX.
Proprietarii actuali ai casei au predat monezile descoperite muzeului local, istoricii de acolo plănuind să digitalizeze respectiva colecţie şi să caute descendenţii proprietarilor iniţiali ai colecţiei. În posibilitatea în care aceştia nu există sau nu pot fi identificaţi, monedele revin în proprietatea statului maghiar.
În ceea ce priveşte proprietarii, istoricii au concluzionat că aceştia sunt etnici evrei, dat fiind faptul că imobilul unde au fost descoperite monedele făcea parte din ghetou în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. De asemenea, un alt indiciu despre indentitatea proprietarilor este dată de către bijuteriile care au fost îngropate alături de monede, acestea fiind inscripţionate. Folosind aceste indicii, istoricii au dedus că posibilii proprietari ar putea fi familia Pollak. Această familie se ocupa cu comerţul în oraşul Keszthely, înainte de începerea celui de Al Doilea Război Mondial.
Citeşte şi: