Parthenonul din Atena, un templu construit ca o sculptură

Acorpolele din Atena au reprezentat centrul spiritual şi politic al vieţii oraşului-stat antic. De-a lungul timpului, după schimbarea stăpânirii asupra oraşului, a marcat şi schimbarea utilităţii date Parthenonului, de la loc de adorare al zeiţei Atena, la biserică creştină, moschee şi acum obiectiv turistic.

Zona în care se află templele a fost locuită începând cu Epoca de Bronz, fiind folosită pentru construirea unei reşedinţe pentru lideri militari şi politici ai civilizaţiei miceniană. Şi abia în anul 490 înaintea erei noastre a început construcţia celui mai mare templu dedicat zeiţei Atena, pe care nu l-au mai terminat, o parte din el fiind distrus de persani un deceniu mai târziu.

• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
• Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar…

În 447 înaintea erei noastre, Pericle a ordonat reconstrucţia acestuia. Printre lucrările efectuate în timpul programului de construcţii se numără templul Atenei Parthens, „Atena cea Virgină”, Propylaea, poarta de acces pentru Acropole, precum şi două temple mai mici: Erechtheion, dedicat Atenei în calitatea de patroană a oraşului, şi unul dedicat Atenei Nike, ipostaza războinică a zeiţei, explică Jeffrey Hurwit, profesor emerit de studii clasice al Universităţii Oregon, citat de History.

O construcţie monumentală

Lucrările la Parthenon au început în 447 î.e.n, fiind proiectat de către arhitecţii Ictinus şi Callicrates, precum şi de sculptorul Phidieas (Fidias). Construcţia este un amestec al stilurilor dorice şi ionice, tehnicile de construcţie folosite intrigând generaţii de arhitecţi şi de istorici.

Partenonul este templul dedicat zeiţei Athena Parthenos / Credit foto: Pixabay

La prima vedere, pentru cei care îl văd în premieră, acesta li se poate părea că are linii perfect drepte. În realitate, măsurătorile relevă că templul are o curbură subtilă. Această tehnică este folosită pentru a „corecta” efectul de curbură atunci când clădirea este privită de la depărtare.

O altă teorie sugerează că în spatele acestei modalităţi de constuire se află motive mai artistice: „O clădire atât de mare precum Partenonul care ar fi avut doar linii perfect drepte ar fi părut mai puţin interesantă în comparaţie cu o construcţie cu astfel de deviaţii care mai întâi sunt simţite şi apoi pot fi identificate cu ochiul liber”, explică dr. Jeffrey Hurwit.

Acelaşi profesor mai adaugă despre impresia pe care templul Atenei o lasă vizitatorilor: „Parthenonul este o clădire, dar de asemenea este asemănătoare unei sculpturi”.

Citeşte şi: