Telestar, primul satelit prin care s-au transmis imagini TV, date şi fax

14 07. 2019, 16:00

Satelitul Telstar 1 a fost realizat prin colaborarea dintre companiile private AT&T, Bell Telephone Laboratories şi agenţia de stat NASA, poşta britanică şi cea franceză, potrivit Rador. Toate acestea încheiaseră un acord pentru fabricarea unui satelit experimental menit să realizeze pentru prima oară transmisii de date, telefonie, televiziune peste Oceanul Atlantic. 

Telstar 1 a transmis primele imagini de televiziune a doua zi, în 11 iulie 1962, care includeau doar un steag american care flutura în bătaia vântului. Imaginile transmise din SUA în Franţa nu au fost însă publice, fiind doar pentru a testa sistemul. A doua zi, în 12 iulie 1962, Telstar 1 a făcut şi primele transmisii telefonice, de date şi de fax transatlantice din istoria umanităţii. 

În 23 iulie 1962, s-au făcut pimele transmisii ce au fost văzute pentru prima oară în istorie de milioane de telespectatori de pe cele două maluri ale Atlanticului. 

În prezent, Telstar 1  nu mai este funcţional, dar se învârte în jurul Terrei.