Home » Istorie » Telestar, primul satelit prin care s-au transmis imagini TV, date şi fax

Telestar, primul satelit prin care s-au transmis imagini TV, date şi fax

Telestar, primul satelit prin care s-au transmis imagini TV, date şi fax
Publicat: 14.07.2019
Telstar 1 a fost primul satelit de telecomunicaţii, fiind lansat în 10 iulie 1962 de la Centrul Spaţial Cape Canaveral, Florida (SUA).

Satelitul Telstar 1 a fost realizat prin colaborarea dintre companiile private AT&T, Bell Telephone Laboratories şi agenţia de stat NASA, poşta britanică şi cea franceză, potrivit Rador. Toate acestea încheiaseră un acord pentru fabricarea unui satelit experimental menit să realizeze pentru prima oară transmisii de date, telefonie, televiziune peste Oceanul Atlantic. 

Telstar 1 a transmis primele imagini de televiziune a doua zi, în 11 iulie 1962, care includeau doar un steag american care flutura în bătaia vântului. Imaginile transmise din SUA în Franţa nu au fost însă publice, fiind doar pentru a testa sistemul. A doua zi, în 12 iulie 1962, Telstar 1 a făcut şi primele transmisii telefonice, de date şi de fax transatlantice din istoria umanităţii. 

În 23 iulie 1962, s-au făcut pimele transmisii ce au fost văzute pentru prima oară în istorie de milioane de telespectatori de pe cele două maluri ale Atlanticului. 

În prezent, Telstar 1  nu mai este funcţional, dar se învârte în jurul Terrei.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase