Home » Istorie » Apollo 11, o cronologie a primei aselenizări

Apollo 11, o cronologie a primei aselenizări

Publicat: 20.07.2019
Apollo 11 este prima misiune spaţială care a reuşit să pună un om pe suprafaţa Lunii, încununând 8 ani de eforturi depuse de NASA.

În data de 20 iulie 1969, astronauţii americani Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au ajuns pe suprafaţa selenară unde au înfipt steagul american. A fost rezultatul a opt ani de muncă şi cercetare din partea NASA din momentul în care preşedintele John F. Kennedy a anunţat, în 1961, proiectul ambiţios al „aselenizării primului om pe Lună şi întoarcerea lui în siguranţă pe Pământ”.

De-a lungul timpului, NASA a făcut publice o multitudine de informaţii pe care reporterii de la History le-au pus cap la cap pentru a crea o cronologie a evenimentelor care au urmat după lansarea de la Cape Canevral. În cele ce urmează vom prezenta o cronologie a evenimentelor în care momentul lansării reprezintă momentul 0.

00:00:00 Lansarea misiunii Apollo 11

Pentru lansarea navetei spaţiale, inginerii de la NASA au proiectat racheta Saturn V, o rachetă în trei etape care folosea aproape 3500 de tone de combustibil, o combinaţie de kerosen, hidrogen lichid şi oxigen lichid.

Apollo 11. Cele mai comune mituri despre aselenizare, distruse

Pentru a înţelege proporţiile cantităţii de combustibil folosite în misiunea Apollo 11 trebuie să plecăm de la ideea că, în momentul lansării, astronauţii se aflau deasupra unei bombe, nu la modul propiu, ci din punctul de vedere al potenţialului exploziv.

Lansarea Apollo 11 către Lună / Credit foto: NASA

„Dacă Saturn V ar fi explodat la locul lansării sau în imediata vecinătate ar fi avut forţa unei mici bombe nucleare”, explică Michael Neufeld, curator al Departamentului de Istorie Spaţială al Muzeului Smithsonian pentru Aeronautică şi Spaţiu.

02:44:16 Apollo execută o rotaţie în jurul Pământului

După lansare şi decuplarea a două dintre cele trei motoare ale rachetei Saturn V, naveta a ajuns la aproximativ 193 de kilometri deasupra suprafeţei terestre. După ce s-au învârtit o dată în jurul plantei, astronauţii au activat cel de al treilea motor, forţa acestuia scoţând naveta de pe orbita Pământului şi setând traiectoria către Lună.

5 momente terifiante din timpul misiunii Apollo 11

03:24:03 Rearanjarea modulelor spaţiale

Pe lângă racheta Saturn V, Apollo 11 mai avea trei componenete: modulul lunar Eagle care a transportat doi dintre cei astronauţi pe suprafaţa Lunii; modulul de comandă Columbia, unde au călătorit cei trei astroanuţi ai misiunii, şi Service Module, folosit pentru propulsie şi sistemele de suport.

În acest moment, astronauţii au trebuit să rearanjeze cele trei module şi să desprindă ultima parte a Saturn V.

75:49:50 Intrarea pe orbita Lunii

După separarea de ultima treaptă a rachetei Saturn V, misiunea s-a bazat pe propulsia asigurată de către modulul de serviciu pentru corectarea cursului şi intratrea în câmpul gravitaţional selenar.

Această manevră de intrare pe orbita selenară s-a desfăşurat fără probleme, modulul lunar ajungând la o distanţă de 100 de kilometri de suprafaţa selenară.

100:39:53 Armstrong şi Aldrin demarează manevrele de aselenizare

Comandantul misiunii, Neil Armstrong, şi pilotul modulului lunar, Buzz Aldrin, se pregătesc de „partea cea mai periculoasă şi critică a misiuni”, după cum o descrie Michael Neufeld.

Cei doi astronauţi au condus modulul timp de două ore spre suprafaţa Lunii. Armstrong observă faptul că computerul de bord are erori şi preia controlul manual pentru a asigura aselenizarea într-o regiune care să  nu ridice probleme.

102:45:40 „Vulturul a aselenizat!”

Neufeld explică că, în acel moment, instrumentele de la bordul modulului lunar semnalau potenţiale pericole, dar Armstrong, pilot cu experienţă, a reuşit să controleze manevrele de ajungere la sol.

Camera de control a misiunii Apollo 11 / Credit foto: NASA

După aterizare, cei doi astronauţi au luat legătura cu oamenii de ştiinţă de la Centrul de Comandă Huston cărora le-au raportat succesul manevrelor.

109:07:33 Primii paşi pe Lună

Acesta este momentul în care Armstrong ar fi rostit celebrele cuvinte  „Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. De asemenea, tot lui Armstrong, în calitate de comandant al misiunii, i-a revenit onoarea de a fi primul om care a păşit pe suprafaţa Lunii.

Cei doi astronauţi au petrecut următoarele două ore făcând fotografii şi strângând mostre de roci selenare.

124:22:01 Părăsirea suprafeţei selenare

După ce au luat masa şi câteva ore de somn, Armstrong şi Aldrin au părăsit suprafaţa Lunii pentru a se alătura colegului lor, Michael Collins, care îi aştepta pe orbită.

Pericolul ca cei doi astronauţi să rămână pe suprafaţa Lunii era atât de mare, încât Nixon a avut pregătit un discurs de condoleanţe în posibilitatea în care misunea nu ar fi mers aşa cum a fost planificat.

128:03:00 Andocarea la Modulul de Comandă

Ascensiunea moduluilui lunar a mers în parametrii aşteptaţi şi Armstrong, care avea experienţă în andocarea spaţială din timpul misiunii Gemini 8, a reuşit şi această andocare.

195:07:15 Reintrarea în atmosfera terestră

După ce au detaşat şi modulul de serviciu, cei trei astronauţi au reintrat în atmosfera terestră în modulul de comandă. Această etapă s-a dovedit a fi o provocare care să testeze anii de muncă depuşi de inginerii agenţiei spaţiale.

Această manevră ridică două mari pericole, primul fiind reprezentat de către o intrare la viteză mult prea mare în atmosfera terestră, caz în care, de la frecarea cu aerul, modulul de comandă ar fi fost dezintegrat. Sau, cea de a doua posibilitate, în care ar fi ratat intrarea în atmosfera terestră.

După trei minute de tăcere radio, astronauţii au semnalat intrarea cu succes în atmosfera terestră şi navele au putut face contact vizual cu modulul de comandă.

Echipajul Apollo 11: Neil Armstrong, Michael Collins, Edwin (Buzz) Aldrin / Credit foto: NASA

195:18:35 Recuperarea modulului de comandă din apele oceanului

Modulul de comandă a fost recuperat din largul Oceanului Pacific de către USS Hornet. Cei trei astronauţi au fost ţinuţi în carantină din cauza unei potenţiale contaminări cu bacterii selenare, unde au stat pentru 21 de zile înainte de a se întoarce acasă.

Citeşte şi:

„Un pas mic pentru om…” nu-i apartine lui Armstrong

Misiunea Apollo 11 a fost re-creata pe internet

Ce s-a întâmplat cu steagurile lăsate de astronauţii americani pe Lună? (VIDEO)

Oamenii care au lansat misiunea Apollo 11

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...