Ceauşescu a primit de la Nixon două roci aduse de pe Lună de astronauţii misiunilor Apollo 11 şi 17

14 07. 2019, 08:29

Astronauţii implicaţi în misiunea spaţială Apollo 11 şi Apollo 17 au avut şi misiunea de a colecta mostre de roci selenare, iniţial pentru scopuri de cercetare. Ulterior, aceste roci au început să fie folosite pentru diplomaţia Statelor Unite ale Americii, ca semn de bunăvoinţă, notează Phys.com.

Aceste roci au fost împărţite celor 50 de state care formează S.U.A, dar şi altor 135 de ţări de pe întreg mapamondul, dintre care şi România. Şi deşi misunile succesive care au vaut loc în spaţiu au făcut ca rocile selenare să nu mai reprezinte o raritate absolută, unii îşi pun întrebări legate de ce s-a întâmplat cu rocile oferite cadou.

O echipă de cercetători condusă de către Joseph Gutheinz, un agent special al NASA, cunoscut drept „Vânătorul de Roci Selenare”, a relizat o cercetare prin care a încercat să urmărească unde au ajuns aceste roci şi ce s-a întâmplat cu unele dintre ele de-a lungul timpului.

România

Mostra de rocă selenară colectată de misiunea Apollo 11 primită din partea Statelor Unite de către ţara noastră (preşedintele american Richard Nixon i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, în timpul vizitei oficiale a acestuia în SUA, din octombrie 1970) se află în custodia Muzeului Naţional de Istorie al României. Cât despre mostra colectată în timpul misiunii Apollo 17 nu se ştie locaţia ei, dar se bănuieşte că a fost vândută înainte de anul 1989. Aceasta fusese dată tot de către Nixon lui Ceauşescu, în timpul vizitei de stat în SUA din decembrie 1973.

Spania

Se află într-o situaţie asemănătoare cu cea a României. Mai exact, roca colectată în timpul misunii Apollo 17 se află în custodia Muzeului Naval din Madrid. Cât despre mostra primită după misiunea Apollo 11, se ştie că se află într-o colecţie particulară, mai exact în proprietatea familiei fostului dictator Francisco Franco.

Irlanda

Soarta mostrei selenare pe care Irlanda a primit-o din partea Statelor Unite este tragică, îniţial a fost depusă la Observatorul Dunsink din Dublin, dar odată cu incendiul care l-a distrus, piatra a fost pierdută printre dărmături.

Nicaragua

Roca din misunea Apollo 11 a ajuns în Las Vegas, unde proprietarul a expus-o în Moon Rock Cafe. Odată cu moartea propietarului american, NASA a intrat în posesia acesteia, dar a decis să o trimită înapoi către Nicaragua.

Citeşte şi:

Oamenii care au lansat misiunea Apollo 11

Prima aselenizare, văzută dintr-o altă perspectivă. Ce au descoperit cercetătorii la bordul navetei Apollo 11 – FOTO

NASA a dezvăluit 17.000 de fotografii ale programului Apollo, inclusiv imagini extrem de rare (GALERIE FOTO)

Misiunea spaţială Apollo 8 a NASA, prima în jurul Lunii. Planul îndrăzneţ al americanilor care i-a ajutat să trimită primul om pe satelitul nostru