Arheologii au desluşit misterul „Câmpiei Borcanelor” din Laos
„Câmpia Borcanelor” sau „Câmpia ulcioarelor” este numele popular al unui sit arheologic situat la aproximativ 320 de kilometri de capitala statului Laos, Vientiane. Originea acestora şi utilizarea lor a ridicat multe întrebări arheologilor şi istoricilor care au studiat acest subiect.
Legendele locale explică că aceste vase gigantice din piatră au fost folosite de către o rasă de giganţi pentru a-şi fabrica berea de orez. Cercetătorii au o opinie diferită şi au ajuns la concluzia că aceste vase au fost folosite în cadrul ritualurilor mortuare, notează Live Science.
Cele peste 100 de borcane de piatră sunt împărştiate pe tot cuprinsul provinciei Xianghouang şi se crede că au peste 2.500 de ani vechime. Arheologii au ajuns la acest număr pornind de la siturile mortuare în preajma cărora erau amplasate respectivele borcane. Din păcate, în ciuda tuturor acestor informaţii, cercetătorii nu au putut deduce nimic despre cei care le-au sculptat.
Ca urmare a unui studiu desfăşurat de către o echipă formată din experţi din Laos şi Australia, în regiunea Xiangkhouang, cercetătorii au dedus că cultura responsabilă de construirea acestor borcane gigantice este mult mai extinsă geografic decât bănuiau anterior.
Săpăturile arheologice desfăşurate în anul 2016 au descoperit că aceste structuri monolitice erau înconjurate de gropi pline cu oase umane, peste acestea fiind amplasate discuri de piatră. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că o parte dintre aceste borcane gigantice au fost folosite pentru a depozita corpurile celor decedaţi, cel puţin până când ţesuturile moi s-ar fi desprins de pe oase.
Citeşte şi: