Cercetătorii au descoperit pe teritoriul Germaniei fosila foarte bine conservată a unui mic şoricel cu blana roşcată, iar tehnologia folosită în această descoperire ar putea revoluţion modul în care sunt studiuate fosilele, notează CNN.
Deşi doar decoperirea fosilei în sine reprezintă o realizare, trebuie precizat şi faptul că cercetătorii au folosit în premieră o tehnologie care a permis identificarea semnăturii chimice a pigmenţilor care au colorat blana micuţui rozător. Această culoare reprezentând modalitatea prin care specia acestuia s-a adaptat la condiţiile de mediu.
„În urma analizelor, am aflat că şoarecele a fost conservat perfect, păstrând detalii complexe, prezentând apoximativ întreaga structură osoasă şi urme de ţesuturi moi la nivelul capului, picioarelor sau cozii, care pot fi identificate cu uşurinţă”, explică Uwe Bergman, co-autor al studiului.
Inovaţia care a fost adusă de acestă fosilă pe lângă informaţiile despre specia din care făcea parte şi mediu este legată de metoda de analiză folosită. Astfel, identificarea pigmenţilor care au dat culoarea blănii şoarecelui s-ar fi dovedit o sarcină prea grea în urmă cu zece ani, deoarece pigmentul responsabil este mult mai instabil pe perioade îndelungate decât alţi pigmenţi.
Folosind instrumente cu raze X foarte puternice, cercetătorii au reuşit să identifice pigmenţii din balana fosilei. „Ce mă uimeşte este capacitatea noastră de a recupera informaţii despre fosilele din urmă cu milioane de ani pornind de la fragmente foarte mici”, a declarat Uwe Bergman. De asemenea, el mai adaugă: „Această sarcină nu a fost uşor de dus la îndeplinire şi am avut nevoie de ajutorul unei echipe interdisciplinare, care a inclus experţi în paleontologie, geochimie”.
„Putem reconstrui diferitele aspecte ale vieţii, morţii şi ale evenimentelor care au urmat după ce fosilele au fost îngropate. Acolo unde mai demult vedeam minerale, acum identificăm fantome biochimice ale unor specii care au dispărut de mult”, a concluzionat el.
Citeşte şi:
Şansa mamiferelor a fost dispariţia dinozaurilor. Ce stă la baza diversităţii speciilor de mamifere?
O specie străveche de mamifere a supravieţuit extincţiei dinozaurilor. Cum arăta – FOTO
Savanţii au descoperit cele mai vechi fosile. Au o vechime de 3,77 miliarde de ani