Cercetătorii au aflat motivul pentru care Mona Lisa a rămas neterminată

10 05. 2019, 09:00

This browser does not support the video element.

O cercetare recentă sugerează că, în ultima parte a vieţii sale, Leornardo da Vinci a suferit o paralizie a nervului ulnar al mâinii drepte, conform Fox News. Dat fiind faptul că, atunci când picta, da Vinci folosea mâna dreaptă, această paralizie a diminuat capacitatea acestuia de a picta. Din această cauză, pictorul nu a reuşit să termine nicodată tabloul Mona Lisa pe care l-a purtat cu el în ultimii ani de viaţă.

Pornind de la un portret de al unui da Vinci aflat la bătrâneţe, realizat de către Ambrogio Figino, neurologul Carlo Rossi şi dr. Davide Lazzeri, specialist în chirurgie estetică, au dedus din poziţia mânii că acesta suferea de paralizie la nivelul mâinii. 

Teoria celor doi specialişti pune la îndoială o teorie populară conform căreia renascentistul ar fi suferit de un accident vascular cerebral. Articolul celor doi explică faptul că Leonardo da Vinci era ambidextru, folosindu-şi de-a lungul vieţii mâna stângă pentru a desena şi scrie, iar mâna dreaptă era folosită pentru a picta. „Asta ar explica motivul pentru care el (Leonardo da Vinci n.r) a lăsat atât de multe picturi neterminate, inclusiv Mona Lisa, în ultimii cinci ai carierei sale de pictor”, a explicat dr. Lazzeri.

Credit foto: Giovan Ambrogio Figino/Museum of Gallerie dell’Accademia

Nervul ulnar se întinde de la umăr până la degetul mic şi controlează majoritatea muşchilor responsabili de mişcările fine ale mâinii. Din acest motiv, dr. Lazzeri argumentează că un episod de leşin combinat cu o traumă la nivelul superior al braţului pot să degenereze într-o paralizie a nervului ulnar.

Data de 2 mai a acestui an a marcat 500 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistului renascentist, dar viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci continuă să capteze, în continuare, fascinaţia şi eforturile multor cercetători sau simpli entuziaşti.

Citeşte şi:

Descoperire rară într-una dintre lucrările lui Leonardo Da Vinci: detaliul ascuns lăsat de naturalistul italian, găsit după mai bine de 5 secole – FOTO

Ciudăţeniile unui geniu: Leonardo da Vinci şi programul său eficient de somn

Maşinile de război ale lui Leonardo Da Vinci care erau cu mult înaintea timpului său. Geniul italian şi-a sabotat probabil propriile invenţii pentru a nu fi folosite în război

Ce ascunde ochiul drept al Mona Lisei? Secretele ascunse în faimoasele opere de artă ale renumiţilor pictori – FOTO+VIDEO