Mormântul celebrului ”om elefant”, descoperit după 130 de ani
Aceasta a afirmat că a studiat cu exactitate locul unde au fost depuse rămăşiţele lui Merrick, într-un cimitir din estul Londrei, la aproape 130 de ani de la moarte, precizând că este „99% sigură” că a identificat locul corect. „Se potriveşte totul, este prea mult să fie o coincidenţă”, a precizat ea, potrivit Independent.
Jo Vigor-Mungovin a scris biografia lui Joseph Merrick, poreclit „Omul elefant” din cauza aspectului său fizic extrem de diform, care ar fi fost cauzat, potrivit unor specialişti, de sindromul Proteus. Tumorile pe care le avea pe faţă şi întregul său aspect fizic l-au făcut celebru în spectacolele de circ.
Viaţa acestuia a fost şi subiectul filmului „Omul elefant”, regizat în 1980 de David Lynch şi care i-a avut în rolurile principale pe John Hurt şi Anthony Hopkins.
După decesul lui Joseph Merrick, produs în 11 aprilie 1890, la vârsta de numai 27 de ani, scheletul a fost păstrat la Spitalul Regal din Londra pentru studiu, iar locul în care a fost înhumat ţesutul moale a rămas un mister pentru mai bine de un secol.
Scriitoarea Jo Vigor-Mungovin a început să îşi pună întrebări legate de locul unde Merrick a fost înmormântat după ce i-a publicat biografia. Aceasta s-a gândit că rămăşiţele acestuia probabil se află în acelaşi loc în care se află şi cele ale victimelor lui Jack Spintecătorul, deoarece au murit în aceeaşi localitate.
Astfel, a consultat registrele cimitirului din 1890, anul morţii „Omului elefant”, şi a descoperit că el fusese îngropat în Cimitirul şi Crematoriul oraşului Londra, în apropiere de Pădurea Epping, celebră în trecut pentru jafurile şi crimele care au avut loc aici.
Data înmormântării lui Merrick apare în registre ca fiind 24 aprilie 1890, la mai puţin de două săptămâni după deces. De asemenea, apare numele unui medic legist, dar şi reşedinţa finală, care corespunde cu cea din ultimele însemnări despre acesta.
Autoarea a precizat că locul pe care ea l-a identificat va fi marcat cu o placă comemorativă a lui Joseph Merrick, celebrul „om elefant”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Top 10 mutaţii care sfidează definiţia a ceea ce reprezintă un om
Cele mai ciudate 10 sindroame medicale
Identitatea celebrului criminal Jack Spintecătorul provoacă controverse
Ted Bundy, cel mai odios criminal în serie din toate timpurile