Leonardo da Vinci era ambidextru. Surpriza din cea mai veche lucrare a marelui geniu al Renaşterii – VIDEO
Analiza tehnologică şi ştiinţifică a scos la iveală şi o schiţă a unui peisaj, necunoscută până acum, pe care Leonardo a ascuns-o în spatele lucrării originale, potrivit The Telegraph.
„Este o adevărată revoluţie în domeniul studiilor legate de Leonardo”, a declarat Eike Schmidt, directorul Galeriei Uffizi, cel mai cunoscut muzeu din Florenţa în care se regăseşte o bogată şi extrem de valoroasă colecţie de pictură renascentistă.
Rezultatele acestui studiu amplu vin cu o lună înainte de comemorarea a 500 de ani de la moartea geniului italian, în muzee din întreaga Europă având loc expoziţii şi evenimente dedicate autorului unor mari capodopere, precum Mona Lisa.
Desenul care a fost analizat este primul realizat de Leonardo da Vinci, fiind datat cu 5 august 1473, pe când acesta avea numai 21 de ani, şi prezintă un peisaj cu valea râului Arno şi Castelul Montelupo, din afara Florenţei.
Desenul „Peisaj 8P” / Credit foto: Captură Youtube
Cunoscut sub numele de „Peisaj 8P”, după numărul de inventar, desenul cuprinde pe partea din faţă un text scris de la dreapta la stânga, aşa cum artistul obişnuia să scrie, care reprezintă data. Pe spate, un text scris de la stânga la dreapta face aluzie la un contract informal.
Analizarea celor două texte a confirmat că ambele au fost scrise de artist, dezvăluind că el putea să scrie perfect folosind atât mâna dreaptă, cât şi mâna stângă.
„Leonardo s-a născut stângaci, dar a fost învăţat să scrie cu mâna dreaptă de la o vârstă fragedă”, a afirmat istoricul de artă Cecilia Frosinini. „Privind textele scrise de el, inclusiv în acest desen, se poate vedea că reuşea să scrie foarte bine caligrafic şi cu mâna dreaptă”, a adăugat aceasta.
Folosind lumini infraroşii, experţii în artă au descoperit de asemenea două straturi diferite de desen, pe faţă şi pe spate, cu o linie de tuş care acoperă urma originală de cărbune în anumite locuri.
Pe spate nu este vizibil mult tuş, dar la infraroşu s-a văzut că un alt peisaj care reprezintă un râu traversat de un pod a fost trasat iniţial acolo folosind un tip de cărbune.
Nu este clar dacă artistul a frecat hârtia sau dacă desenul în cărbune a dispărut în timp.
Experţii consideră că lucrarea „Peisaj 8P” a lui Leonardo deschide noi perspective de interpretare, în special a modului în care marele artist al Renaşterii a construit peisajul, a tehnicii folosite, precum şi a obiceiurilor şi abilităţilor sale de scriere.
Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat cel mai mare geniu al Renaşterii italiene şi poate chiar din întreaga istorie a omenirii, a fost un spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi, nu în ultimul rând, scriitor.