Inscripţia a fost descoperită prima dată în 2010 în Peştera Romuald din Istria, Croaţia, atunci când Darko Komšo, directorul Muzeului de Arheologie din Istria, a observat existenţa unor vestigii de culoare roşu în peşteră, scrie Phys.
După descoperire, urmele au fost analizate în detaliu, ducând la identificarea mai multor picturi figurative, inclusiv un bizon, o capră de munte şi două figuri antropomorfice, confirmând astfel era paleolitică a lucrărilor de artă. De asemenea, excavarea terenului de sub picturi a dus la descoperirea unui număr de vestigii paleolitice, precum o unealtă din silex, ocru şi mai multe fragmente de cărbune.
Datarea cu radiocarbon a obiectelor a determinat o vârstă de circa 17.000 de ani, iar alte date indirecte sugerează că picturile sunt chiar şi mai vechi: de acum 34.000 – 31.000 de ani.
Descoperirea a fost descrisă în detaliu în jurnalul Antiquity şi este prima de acest fel în regiune. Cea mai apropiată se află în Badanj din Bosnia şi Herţegovina, cele două fiind singurele exemple de artă din perioada paleolitică din Balcani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Facebook cenzurează imaginea celei mai vechi Venus din lume, o sculptură datând din paleolitic