Născut într-o familie de nobili în Mazovia, Polonia, în 1748, era un războinic neînfricat, un patriot polonez în lupta împotriva expansionismului rus. Acestea erau recunoscute în Polonia şi Europa. Odată cu înfrângerea Poloniei, acesta afost forţat să plece în exil, ajungând în America de Nord, scrie The History Blog.
Aici s-a făcut repede cunoscut, luptând pentru americani, împotriva britanicilor în Războiul de Independenţă. A fost împuşcat la Bătălia de la Savannah pe 9 octombrie 1779 şi a murit două zile mai târziu.
Au existat mai multe poveşti cu privile la ceea ce s-a întâmplat cu rămăşiţele lui, ceea ce este neobişnuit pentru rangul său înalt.
După decenii de discuţii, oraşul Savannah i-a ridicat un monument militarului de cavalerie, fiind înaugurat într-o ceremonie pe 8 ianuarie 1855. Colonelul William P. Bowen, nepotul proprietarilor plantaţiei unde se spunea că ar fi fost îngropat Pulaski, a spus că monumentul ar fi şi locul de veci al rămăşiţelor polonezului. Conform mătuşii lui Bowen, o fată de 14 ani la momentul morţii lui Pulaski şi a îngrijitorului plantaţiei, corpul soldatului a fost transportat pe proprietatea lor. Când a fost construit monumentul, Bowen a excavat locul şi într-adevăr, acolo era îngropat cineva. Oasele erau într-o cutie de metal care a fost plasată în monument.
În anii ’90, structura monumentului se degrada şi trebuia să fie dărâmat şi reconstruit. Atunci când a fost găsită cutia de metal, aceasta era într-o stare avansată de deteriorare. Oasele au fost examinate de criminalistul Karen Burns şi a găsit că pelvisul era de femeie. Astfel, se părea că oasele nu erau ale lui Casimir Pulaski.
Există totuşi posibilitatea ca acestea să fi fost. Burns a luat în considerare ipoteza ca acesta să fi avut sindromul adrenogenital. Din punct de vedere genetic era femeie cu ovare şi uter, dar pentru că avea niveluri ridicate de testosteron avea caracteristici externe masculine. Portretele indică faptul că avea o mustaţă subţire şi chelea. Era slab şi scund şi nu s-a căsătorit şi nu a avut copii. Era un lup singuratic, atât în viaţa personală cât şi în carieră. Nu mergea la femei, nu bea şi nu se împrietenea cu camarazii lui.
De asemenea, înregistările cu privire la botezul său arată că acesta a avut loc acasă din cauza a ceea ce este descris ca debilitatus. Copilul era de altfel sănătos şi nu există dovezi că acesta ar fi suferit de vreo boală în tinereţe. Totuşi, a fost crescut ca băiat, a fost instruit în cavalerie ca nobil şi a devenit mai bun decât cei doi fraţi ai săi.
Primele studii s-au încercat asupra ADN-ului mitocondrial al oaselor de la Monumentul Pulaski, comparate cu rămăşiţele de la mormântul strănepoatei lui Pulaski, Teresa Witkowska, nu au scos la iveală nimic relevant, întrucât acest tip de ADN nu a putut fi prelevat corespunzător. Multe dintre oase au fost reîngropate în 2005 într-o criptă de lângă monumentul restaurat, dar unele au fost păstrate pentru studii viitoare.
Noile teste asupra acestora au putut obţine pentru prima dată ADN mitocondrial, dar comparaţia dintre un dinte de la monument şi un femur de la Witkowska nu s-a potrivit. Totuşi, mostrele au fost susceptibile contaminării, asstfel că s-au încercat alte mostre de la monument: un talus de la Pulaski şi un metatarsian al strănepoatei. Legătura exclude 99% din populaţie, ceea ce înseamnă că oasele erau ale lui Casimir Pulaski sau ale altei rude a acestuia îngropată în Savannah în aceeaşi perioadă, ceea ce este extrem de improbabil.
„Unul dintre modurile în care scheletele de mascul şi femelă sunt diferite îl reprezintă pelvisul”, a precizat Virginia Hutton Estabrook, de la Georgia Southern University. „La femei, cavitatea pelvisului are o formă mai ovală, spre deosebire de forma de inimă la bărbaţi. Al lui Pulaski arăta ca cel al unei femei”, a adăugat aceasta.
De asemenea, „deşi scheletul său are urme semnificative de călărit şi o rană la mâna dreaptă în urma unei bătălii despre care se ştie (argument că într-adevăr, este corpul lui Pulaski), structura facială şi mandibula sunt şi ele de femei”, a mai precizat cercetătoarea.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Oraşe europene foarte frumoase, dar mai puţin promovate
”Legendele dacilor” la Muzeul Naţional de Istorie a României