Descoperire de proporţii în sudul Egiptului. Ce secrete are o mină de ametist de pe vremea faraonilor
Alături de inscripţiile în piatră, cercetătorii au găsit şi 14 stele (inscripţii pe o tăbliţă de piatră sau coloană) şi 45 de ostraconuri (inscipţii realizate pe vase de lut), scrie Live Science.
Analizele asupra acestora sunt în desfăşurare. Până acum, arheologii pot spune că multe dintre inscripţiile de pe ametist datează de acum aproximativ 3.900 de ani, în perioada Regatului Mijlociu. Una dintre inscripţii îl menţionează pe Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeei care a condus procesul lui Iisus. Astfel, multe dintre ostraconuri datează de acum 2.000 de ani, în perioada în care Roma a preluat controlul Egiptului.
Ametistul a devenit foarte popular în Egipt în timpul Regatului Mijlociu, o perioadă în care faraonii au aflat că Wadi el-Hudi este o sursă bună pentru material. „Odată ce faraonii l-au găsit, au făcut orice să pună mâna pe el”, a precizat Kate Liszka, directoarea expediţiei de la Wadi el-Hudi. „Îl aduceau şi făceau bijuterii pentru elită”, a mai adăugat aceasta.
Rămân lucruri necunoscute cu privire la această mină. Spre exemplu, nu se ştie dacă minerii erau sclavi sau oameni liberi. „Nu ştiu dacă dezgrop o aşezare în toată regula unde oamenii erau trataţi bine sau dacă dezgrop un lagăr”, a menţionat Liszka. Unele inscripţii spun că minerii erau mândri de munca lor, sugerând că făceau aceasta din propria voinţă. De asemenea, până acum, nu au fost găsite cadavre, ceea ce sugerează că morţii erau duşi la Valea Nilului pentru a fi îngropaţi şi nu erau aruncaţi în deşert.
Totuşi, inscripţiile arată că existau soldaţi care se uitau la mină, ceea ce îi face pe cercetători să se întrebe dacă aceştia protejau minerii sau se asigurau că aceştia continuă să lucreze.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire FASCINANTĂ în Egipt, la intrarea într-un mormânt. ”Este unică şi spectaculoasă”
Un şantier naval, vechi de 2.000 de ani, descoperit în Egipt
Scheletul unei femei antice ce a murit în timp ce năştea a fost descoperit în Egipt