Cum puteai ajunge la Harvard în trecut? Depinde de cine era tatăl tău

La Harvard, directorul universităţii era responsabil în mod personal pentru notare, care era printată în fiecare an şi pusă în faţa şcolii. Afecta totul de la locul unde stăteau studenţii, la ordinea în care erau chemaţi să recite, scrie History.

„Anunţarea oficială a ordinii era dată prin scrierea numelelor într-un font german”, a precizat Paine Wingate, care a absolvit Harvard în 1759. „Această ordine nu era ulterior schimbată în catalog”, a adăugat Wingate.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Deciziile locului de cazare erau, de asemenea, luate în funcţie de rang, iar cei de rang mai mic cedau cele mai bune locuri celor de rang mai mare. De asemenea, averea şi poziţia socială a părinţilor determinau cine defila la deschiderea unui an.

„Valoarea probabilă a unui individ pentru o comunitate era o fundaţie acceptată a distincţiilor sociale”, a notat atunci istoricul Joseph Kett. „Totul, de la terenuri în colonii la locuri în biserică, erau împărţite în funcţie de statutul social şi se aştepta ca oamenii să se ridice la nivelul acestui statut.

Sistemul de la Harvard era diferit de cel al universităţilor din Anglia, Scoţia şi Irlanda. Acolo, studenţii erau separaţi în grupuri în funcţie de taxele plătite de părinţi. Aceste clase socioeconomice „afectau fiecare aspect al vieţii de student”, a notat istoricul Robert Wells. „Studenţii obţineau aceste locuri de prestigiu în comunitatea Oxford şi libertăţile care veneau cu ele”, a adăugat acesta.

La aceste universităţi, studenţii din rangurile superioare nu erau nevoiţi să facă multe teme sau să dea multe examene şi rar erau disciplinaţi pentru comportament neadecvat. Purtau îmbrăcăminte de lux şi veneau şi plecau când doreau; mâncau în camere separate şi petreceau o mare parte din timp socializând.

Cei săraci făceau curat

În grupurile de rang inferior, existau mai multe restricţii pe activităţile studenţilor. Spre exemplu, la Trinity College, cei din ultimul rang (cel mai sărac grup de studenţi), erau nevoiţi să mănânce resturile lăsate de colegii lor mai bogaţi, făceau curat şi sunau din clopote ca „plată” pentru locul lor.

Ierarhia de clasă era esenţială în Anglia, dar sistemul era bazat pe cât pot da părinţii. De asemenea, unii părinţi, deşi erau bogaţi, alegeau să plătească mai puţin, din dorinţa de a reuşi mai multe din punct de vedere academic, iar rangul academic al unui student nu era direct proporţional cu clasa socială.

Dar la Harvard, era adevărat tocmai opusul. Imediat după înscriere, bobocii erau sortaţi într-o listă pe către directorul universităţii, care îi evalua în funcţie de statutul social al familiei. 

Nu se ştie când acest sistem a intrat în vigoare. Istoricul Samuel Eliot Morison crede că universităţile americane foloseau la început sistemul englez descris mai sus înainte să-l abandoneze pentru cel bazat pe statutul social.

Deşi rangul era relativ fixat pentru următorii ani, un student îşi putea pierde poziţia dacă statutul social al tatălui era afectat sau dacă ei comiteau o crimă.

Acest sistem, care era de asemenea folosit la Yale, a durat până la sfârşitul coloniilor. La Yale, a fost abolit în jurul anului 1767. În 1769, problema a apărut la Harvard atunci când a existat o neînţelegere între două familii cu statut social similar. Un grup de supervizori au recomandat ca practica să fie abandonată în favoarea organizării cataloagelor în ordine alfabetică.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Elevii români aleg să studieze peste hotare. ”Aleg ţara cu mai multe oportunităţi”

Patru universităţi din România sunt în clasamentul celor mai bune instituţii de studii superioare din Europa Centrală şi de Est. Care sunt acestea şi ce locuri ocupă

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prima universitate din România în Top Shanghai 2018

Prima impresie contează enorm, conform unui psiholog de la Harvard. De ce trebuie să ţii cont la un interviu de angajare