Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează, joi, o nouă prelegere cu titlul „Proclamarea Unirii. O pictură emblematică şi personajele sale”, prezentată de dr. Cornel Constantin Ilie, director adjunct al MNIR.
Evenimentul, parte a seriei de conferinţe publice „Historia Viva”, va avea loc joi, 28 februarie 2019, cu începere de la ora 11:00, la sediul MNIR, în Sala Lapidarium, unde este expus tabloul, se arată într-un comunicat transmis Descopera.ro.
„Proclamarea Unirii” este, fără îndoială, una dintre cele mai reprezentative creaţii plastice care au ca subiect Unirea Principatelor Române din 1859.
„O întrebare care a fost deseori auzită, mai ales atunci când tabloul a fost expus cu diferite ocazii, a fost cea legată de identitatea personajelor din pictura realizată de Theodor Aman în anul 1861. Profitând şi de faptul că lucrarea a trecut printr-un proces laborios de restaurare, care a luminat, la propriu, pictura şi a readus la viaţă personajele, am considerat că se impune o încercare de identificare a acestora. Rezultatele acestei încercări vor fi prezentate celor prezenţi la evenimentul din 28 februarie 2019”, afirmă organizatorii conferinţei.
Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile.