Şapte vehicule bizare ale Germaniei din Al Doilea Război Mondial
Kfz 13 Adler
În 1932, la un an de la venirea naziştilor la putere, armata germană a venit cu primul său vehicul blindat folosit la scară largă. Kfz 13 avea două roluri.
Pe termen lung, ar fi fost un vehicul de recunoaştere, iar pe termen scurt ar fi fost un vehicul provizoriu pentru unităţile blindate până când altele mai puternice i-ar fi luat locul, scrie War History Online.
Captură foto Youtube
Pentru a face producţia cât mai ieftină şi mai rapidă, Kfz 13 a fost construit pe un şasiu al unui automobil deja în comerţ, Adler Standard 6. Noul vehicul militar era echipat şi cu o mitralieră. Din cauza şasiului, nu se descurca prea bine pe teren accidentat, iar centrul de gravitaţie ridicat ducea la accidente. De asemenea, blindajul nu era suficient de gros pentru a proteja echipajul format din doi soldaţi chiar şi de armele mici de foc. Kfz 13 era încă în uz în 1941, iar unele au fost folosite în invadarea URSS-ului.
Sd Kfz 221 şi 222
Credit: Wikipedia/War History Online
Vehiculul a intrat în uz din 1935, Sd Kfz 221 fiind cel mai mic dintre vehiculele specializate. De data aceasta, şasiul era special făcut pentru teren accidentat şi în scopuri militare. Blindajul era înclinat şi avea o turelă de care era de obicei ataşată o mitralieră de calibrul 7,93 mm, iar câteodată cu o armă antitanc.
Credit: Wikipedia/War History Online
În 1938, a venit versiunea îmbunătăţită – Sd Kfz 222. Turela a fost înlocuită cu una capabilă să ţină un tun automat de calibrul 20 mm.
Sd Kfz 231
Vehiculul a început să fie produs în 1933, fiind primul blindat al Germaniei cu şase roţi. A apărut în diferite modele ale celor trei producători: Daimler-Benz, Bussing-NAG şi Magirus. Toate au fost fabricate la aceleaşi specificaţii, astfel, deşi au existat diferenţe minore, erau în mare parte asemănătoare.
Credit: Wikipedia/War History Online
Şasiul era similar cu cele de camionetă, întărit şi modificat pentru scopurile militare. Motorul era în faţă şi avea două poziţii de condus, în faţă şi în spate, ceea ce îi oferea avantajul aceleiaşi viteze de deplasare chiar şi când mergea în marşalier.
De turelă puteau fi ataşate o mitralieră de 7,92 mm sau un tun de 20 mm. Au fost folosite în campaniile din Polonia şi Franţa, iar apoi au fost înlocuite de vehiculele cu opt roţi.
Sd Kfz 232 şi 233
Captură foto Youtube
Imediat după dezvoltarea lui Sd Kfz 231, armata a cerut producerea unui vehicul blindat cu opt roţi. Bussing-NAG avea deja un şasiu pentru un vehicul cu opt roţi, proiect la care a renunţat între timp. Acesta a fost însă adoptat pentru a forma baza noului vehicul care a devenit Sd Kfz 232.
Credit: Wikipedia/War History Online
A fost echipat la început cu mitralieră de 7,92 mm şi un tun automat de 20 mm, dar a fost îmbunătăţit cu un tun scurt de 75 mm, devenind Kfz 233. În ciuda modelului complex, această serie de vehicule a devenit foarte populară în rândul soldaţilor, fiind folosită la scară largă.
Cea mai interesantă trăsătură era aranjamentul roţilor, fiind grupate câte două pe fiecare parte, iar toate erau dirijabile.
Sd Kfz 234
Credit: Wikipedia/War History Online
Până în 1940, vehiculele cu opt roţi aveau deja motoare îmbunătăţite, dar contextul cerea o îmbunătăţire şi mai însemnată, care a venit în forma lui Ksz 234, cu blindaj mai gros, cu rezervor mai mare şi rezistent în condiţii mai calde, întrucât trupele germane luptau în Africa de Nord.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Misiunea secretă de a convinge Italia să abandoneze Germania în Al Doilea Război Mondial