Şi geniile au nevoie de inspiraţie! Einstein admitea într-o scrisoare că Teoria Relativităţii nu ar fi fost posibilă fără ajutorul unui filosof ce a trăit cu un secol înaintea sa
O scrisoare descoperită recent în cadrul Universităţii din Edinburgh arată că atunci când a creat Teoria Relativităţii, Einstein s-a inspirat de la filosoful scoţian David Hume, ce a trăit în secolul XVIII. Scrisoarea fizicianului german descria pasiunea cu care citea cartea „Un tratat despre natura umană”, scrisă de David Hume, cu puţin timp înainte să propună propria teorie a relativităţii speciale din 1905.
Fizicianul chiar admite în scrisoare că este „foarte posibil” să nu fii ajuns la Teoria Relativităţii dacă nu ar fi citit întrebările pe care şi le punea Hume, scrie Mail Online. Hume a fost un faimos filosof, istoric şi economist, recunoscut pentru ideile sale asupra naturalismului şi scepticismului.
Cartea sa „Un tratat despre natura umană” a fost publicată iniţial în 1738, cu 61 de ani înainte de naşterea lui Einstein. În lucrare, acesta se întreba dacă timpul şi spaţiul sunt asociate în contextul ştiinţei. De asemenea, teoria lui Einstein a devenit revoluţionară tocmai pentru că propunea faptul că timpul şi spaţiul nu sunt constante.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce Einstein a scos limba în această fotografie? Povestea unei imagini care a făcut istorie
Teoria relativităţii a lui Einstein poate fi dată peste cap de o nouă cercetare