Home » Istorie » Atunci când micul stat Lituania era o superputere. Ascensiunea şi decăderea imperiului printre imperii

Atunci când micul stat Lituania era o superputere. Ascensiunea şi decăderea imperiului printre imperii

Publicat: 11.05.2019
La apogeul său în 1421, imperiul lituanian era format şi din părţi din Letonia, Polonia, Belarus, Ucraina şi chiar Rusia. Mai târziu în istoria sa, familiile de nobili din Marele Ducat al Lituaniei, aşa cum era cunoscut, au intrat într-o uniune cu aristocraţia poloneză. Astfel, coaliţia era una dintre marile forţe ale Europei.

De asemenea, la maximul său, teritoriul Lituaniei se întindea de la Marea Neagră la Marea Baltică.

Înainte de 1387, lituanienii erau politeişti, trăind în aşezări mici şi medii, multe în ţinuturile protejate de pădurile dese din jurul capitalei de astăzi Vilnius. Prima referinţă scrisă la lituanieni este din 1009 în „Analele lui Quedinburg”, o cronică a călugărilor din Quedlinburg, Saxonia. Cronica mai spune şi că lituanienii erau atacaţi de vikingii suedezi, care îşi stabiliseră centrul puterii în zona de graniţă dintre Rusia şi Ucraina, scrie War History Online.

Triburile lituaniene s-au unit şi erau suficient de puternice nu numai să reziste atacurilor, ci şi să lanseze raiduri atât asupra vikingilor, cât şi asupra oraşelor stat Poloţk şi Pskov. Un alt inamic al lituanienilor erau Cavalerii Teutoni şi Ordinul Livonian, organizaţii militare care aveau misiunea de a răspândi creştinismul, de obicei prin forţă.

Unul dintre conducătorii lituanienilor se numea Mindaugas, care a devenit cel mai puternic duce lituanian. Alt conducător, Vykintas, i-a înfrânt atât de rău pe Cavalerii Ordinului Livonian încât aceştia au fost forţaţi să se unească cu rivalii lor, Cavalerii Teutoni. Această victorie le-a permis lituanienilor să se extindă în est în ceea ce astăzi este Belarus, protejând unele triburi de acolo de atacurile ruşilor.

Începutul ascensiunii Lituaniei

În 1251, Mindaugas a fost botezat de Papă şi a fost recunoscut ca rege al Lituaniei. Acest lucru l-a ajutat să dobândească putere peste competitorii săi păgâni, iar Mindaugas s-a aliat cu mai mulţi foşti inaimici. Astfel, acesta este recunoscut ca primul conducător al Lituaniei unite, dar ambiţiile sale erau mai mari decât abilităţile sale, suferind mai multe înfrângeri când a încercat să-i aducă pe estonieni şi letonieni în imperiul său.

La sfârşitul secolului al XIII-lea, regiunea baltică era dominată de lituanieni şi Cavaleri Teutoni. Unul dintre aspectele care le-a adus un avantaj a fost invazia mongolă, ceea ce a slăbit multe forţe vecine.

La începutul secolului al XIV-lea, aceştia controlau o mare parte din vestul Rusiei şi a Ucrainei, până la Marea Neagră. Teritoriul mare le-a oferit lituanienilor oportunităţi importante pentru comerţ, care au îmbogăţit regatul.

La începutul secolului al XV-lea, a ajuns la putere Vytautas cel Mare. Cea mai mare victorie a sa şi probabil cea mai mare victorie din istoria Lituaniei a venit în urma Bătăliei de la Grunwald, unde coaliţia Lituania-Polonia a înfrânt Cavalerii Teutoni în 1410.

Bătălia de la Grunwald, 1410. Credit: Wikipedia

Cea mai populară parte din armata lor era probabil cavaleria uşoară, hussarii, care purtau aripi aurite pe spate în timpul bătăliei. De asemenea, cavaleria uşoară a învăţat tactici folosite de mongoli: atacuri rapide şi puternice la punctele slabe.

Pentru această bătălie, lituanienii aveau 15.000 de soldaţi şi se bazau mai puţin pe pedestraşi, spre deosebire de alte armate medievale. O mare parte din forţa lor era călare. De asemenea, existau şi 2.000 – 3.000 de mercenari mongoli.

Începutul declinului Lituaniei

La începutul secolului al XVI-lea, ruşii au devenit mai puternici şi au început să împingă spre vest. Deşi lituanienii i-au înfrânt la Bătălia de la Orsha în 1514, războiul a mai durat timp de 7 ani, terminând cu înfrângerea Lituaniei.

Această înfrângere a dus la o unire militară, politică şi aristocratică cu Polonia. Deşi regii polonezi conduceau, Marele Ducat al Lituaniei avea hegemonie asupra teritoriilor sale. Totuşi, la mijlocul secolului al XVI-lea, Polonia era o ţară în creştere cu o populaţie care era mult mai mare decât cea a Lituaniei, astfel că polonezii au început să domine uniunea.

Înainte de invazia lui Napoleon în Rusia în 1812, războiul constant dintre polonezi şi ruşi au slăbit Lituania, care a fost absorbită în Imperiul Rus. Acest lucru a avut o pauză când Napoleon a invadat estul, dar zilele de glorie ale Ducatului Lituanian erau de mult apuse, iar Rusia, Austria şi Prusia au împărţit Polonia şi Lituania după înfrângerea lui Napoleon.

Lituania a rămas sub controlul Rusiei până la sfârşitul Primului Război Mondial şi s-a bucurat de o mică perioadă de independenţă de la începutul anilor ’20 până în 1940, când Stalin a anexat-o. A supravieţuit anexării germane şi a devenit parte din URSS în 1945, câştigându-şi din nou independenţa în 1991. Astăzi, este un stat mic, dar independent.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Împărţirea Poloniei şi invazia trupelor sovietice

Cum a vrut Gheorghe Georghiu-Dej să trimită tancurile peste unguri, la Budapesta

De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică?

În urmă cu 197 de ani, murea Napoleon Bonaparte. Cum a ajuns din simplu caporal un lider marcant al secolului XIX – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură uriașă din atmosfera Soarelui a eliberat o cantitate fără precedent de heliu-3
O gaură uriașă din atmosfera Soarelui a eliberat o cantitate fără precedent de heliu-3
Google a dezvoltat un model AI pentru comunicarea cu delfinii
Google a dezvoltat un model AI pentru comunicarea cu delfinii
„Update Go4it” #20: Radu Uszkai despre AI și învățământul din România
„Update Go4it” #20: Radu Uszkai despre AI și învățământul din România
Un studiu arată că ciorile pot recunoaște regularitatea geometrică
Un studiu arată că ciorile pot recunoaște regularitatea geometrică
„În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust, cel mai lung roman. „Să fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți. (…) Ei ne fac sufletele să înflorească”
„În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust, cel mai lung roman. „Să fim recunoscători oamenilor care ne ...
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai minți. Arta de a minți bine. Sunt plătit să spun minciuni”
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai ...
VIDEO: Cel mai corect robot din punct de vedere anatomic creat vreodată își flexează mușchii
VIDEO: Cel mai corect robot din punct de vedere anatomic creat vreodată își flexează mușchii
Cum ar putea banalul porumb să crească durata de viață a bateriilor?
Cum ar putea banalul porumb să crească durata de viață a bateriilor?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani