Savantul care a studiat rămăşiţele lui Hitler analizează acum o mumie din secolul al XVI-lea pentru a explica răspândirea unei boli grave

02 02. 2019, 09:00
Dr. Philippe Charlier, care a studiat anterior rămăşiţele unor personalităţi importante din istorie, precum Hitler, Descartes, Robespierre şi Ioana d’Arc, a afirmat că „este o mumie extrem de importantă pentru istoria bolilor”, potrivit Mail Online.

„Este o boală comună, în prezent, însă are origini în America, înainte de sosirea lui Cristofor Columb”, a precizat el, adăugând că mumia de Guano (denumită aşa după localitatea în care a fost găsită) este, probabil, veriga lipsă care îi va da posibilitatea să înţeleagă modul în care această afecţiune a devenit o boală mondială prin hibridizare, „prin confruntarea dintre cele două lumi”.

Corpul mumificat a fost descoperit în 1949 în urma unui cutremur puternic ce a afectat centrul Ecuadorului. Rămăşiţele au fost găsite în interiorul zidurilor din piatră ale vechii mănăstiri La Asuncion, situată în localitatea Guano, din provincia ecuadoriană Chimborazo. S-a crezut iniţial că este vorba de un călugăr franciscan sau un  gardian al bisericii din perioada 1560 – 1565. Dr. Charlier a catalogat-o, însă, drept o „mumie atipică” prin poziţia în care a fost descoperită – între zidurile din piatră, şi nu într-un mormânt amplasat pe orizontală – dar şi prin absenţa elementelor creştine, precum un rozariu creştin şi un sicriu. 
 
În cercetările realizate anterior asupra mumiei nu s-a stabilit cu exactitate data morţii bărbatului, dar s-a aflat cauza cea mai probabilă: o fistulă în bărbie care s-a transformat într-un abces sau septicemie. 
 
Folosind tehnica datării cu carbon-14, radiografii şi endoscopii, studiile anterioare au concluzionat că bărbatul avea între 85 – 90 de ani în momentul morţii.

În prezent, analiza mumiei, ce a fost conservată într-un mediu rece şi uscat ce nu a permis larvelor şi muştelor să o altereze, se desfăşoară în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului Cultural (INPC) din Quito, capitala Ecuadorului. Dr. Philippe Charlier a prelevat probe de os şi ţesuturi uscate pentru a face analize genetice şi datare pe bază de carbon-14 care ar putea oferi mai multe informaţii despre geneza bolii.
 
„Eu nu lucrez cu morţi pentru că mă interesează moartea, lucrez pentru că au multe de spus”, a precizat el.
 
Artrita reumatoidă sau poliartrita reumatoidă este o boală frecventă care nu afectează numai articulaţiile, poate să creeze probleme şi la nivelul ochilor, pielii, plămânilor sau vaselor de sânge. 
 
Oamenii de ştiinţă urmează acum să confirme şi identitatea după ce vor studia înregistrările ordinului franciscan despre care s-a crezut că ar fi membru, în ciuda rămăşiţelor textile  care s-au găsit împreună cu el şi care sunt diferite de cele ale călugărilor franciscani. Alături de acesta a mai fost găsit şi un şobolan mumificat, fapt care a ridicat alte întrebări.