Cum Unirea Principatelor de la 24 ianuarie a dus spre formarea României şi realizarea Marii Uniri din 1918
Cuza era domnitorul Moldovei din 5/17 ianuarie 1859. La Iaşi, capitala Moldovei, cei care susţineau unirea deţineau 33 de locuri din cele 55 ale Adunării Elective, dar erau înscrişi nu mai puţin de 38 de candidaţi. Aceştia s-au retras pe rând pentru a-i face loc lui Alexandru Ioan Cuza. Ultima opţiune, Grigore Sturdza, avea obligaţii, aşa cum s-a dovedit, faţă de interesele Rusiei şi ale Poloniei, astfel că Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi, relatează Mediafax.
Cuza, care făcea parte din Partida Naţională, era susţinut numai de liberali pentru postul de conducere în Ţara Românească. Adunarea Electivă de la Bucureşti era dominată însă de conservatori, care însă susţineau doi candidaţi diferiţi, Gheorghe Bibescu, fost domn între 1843 şi 1848, şi Barbu Ştirbei, care se mai aflase la conducerea ţării de două ori, între 1849 şi 1853 şi între 1854 şi 1856.
Din această cauză, Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi, conservatorii neputând să se hotărască asupra unui candidat de-ai lor.
Procesul de unire al celor două principate a început de fapt în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie – 25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două principate, iar otomanii recunosc unirea abia pe 4 decembrie 1861.
Perioada domniei lui Cuza coincide cu reformele de unificare şi modernizare a instituţiilor din cele două principate. Împroprietărirea ţăranilor şi secularizarea averilor mănăstireşti sunt printre opţiunile domnitorului care au atras opoziţia elitelor sociale din acele vremuri, încurajând zvonuri privind intenţia lui Cuza de a instaura o dinastie personală. De aceea, la 11 februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice.
În locul său a fost adus pe tron principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, constituţia adoptată în acel an denumind noul stat România.
Acum trei ani, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată nelucrătoare, devenind sărăbătoare legală.