Descoperire foarte importantă a arheologilor: o baie de aburi veche de 2.500 de ani

20 01. 2019, 18:30

Situl conţine şi fragmente de vase de ceramică şi unelte din obsidian. Aceste artefacte erau probabil utilizate pentru ritualuri, scrie Live Science.

„Este una dintre cele mai vechi saune din Mesoamerica”, a precizat Jarosław Źrałka, profesor la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, Polonia. „Este săpată aproape în întregime în roca de calcar”, a adăugat acesta.

Źrałka şi echipa sa au găsit baia acum 5 ani, dar atunci încă mai excavau situl. „Am crezut iniţial că avem de-a face cu un mormânt”, a precizat Wiesław Koszkul, arheolog la aceeaşi universitate. „Dar pe măsură ce scoteam la iveală alte părţi ale structurii, am ajuns la concluzia că era o baie de aburi”, adaugă cercetătorul polonez.

Atât poporul antic mayaş, cât şi cel mai recent, asociază aceste băi cu activitatea ritualică. Spre exemplu, elita societăţii, inclusiv preoţii, le foloseau nu doar pentru a se spăla, dar şi pentru a-şi curăţa sufletele înaintea evenimentelor importante.

„În credinţele mayaşe, peşterile şi băile erau tratate aproape în acelaşi mod: locuri în care atât zeii, cât şi primii oameni au apărut”, a mai menţionat Źrałka. „Sunt considerate porţi către lumea-de-jos, o lume locuită de zei şi strămoşi. Peşterile şi saunele erau asociate cu recolta şi cu locul de origine al vieţii dătătoare de apă”, a explicat savantul.

Mayaşii au folosit baia din anul 700 până în anul 300 î.e.n., apoi au acoperit-o cu mortar şi moloz. „Poate a fost asociată cu schimbarea unei dinastii care conducea în Nakum sau alte schimbări importante în viaţa socială şi religioasă mayaşă”, a mai adăugat Koszkul.

Arheologii au mai descoperit şi alte construcţii mayaşe similare de-a lungul anilor de cercetare, dar acelea erau doar fragmente din structurile originale. „De aceea, descoperirea noastră a unui complex conservat aproape complet este atât de importantă”, a conchis Źrałka.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Misterele civilizatiei Maya: Palenque – Cetatea Marilor Ape

Atrocităţile culturii maya: oamenii de ştiinţă au descoperit un mormânt plin cu trupuri dezmembrate

Un oraş mayaş uitat a fost descoperit de un copil de 15 ani – FOTO+VIDEO

GALERIE FOTO. Arheologii au deschis o ”poartă” către lumea ascunsă a mayaşilor. Cea mai mare peşteră subacvatică din lume ascunde relicve uimitoare