Timp de secole, picturile rupestre au ghidat caravanele care treceau Anzii – FOTO
Cruces de Molinos este un sit arheologic care conţine artă rupestră ce ilustrează camelide (o familie din care fac parte cămila, alpaca, vicunia şi guanaco) şi nandu (gen de păsări asemănătoare cu struţul). Situl se afla pe o rută foarte circulată de negustori care avea şi un popas în perioada 950 – 1400 e.n., înainte ca incaşii să se stabilească în zonă, scrie The Vintage News.
Situl are 64 de stânci inscripţionate cu 225 de elemente identificate. Caravanele de negustori mergeau pe aceste drumuri care încă au dovezi ale circulării.
Credit: Daniela Valenzuela
Atunci se făcea comerţ cu frunze de coca, textile, flori de porumb, alcool, diverse plante, lichior, dovleci şi altele.
Membrii caravanelor efectuau multe ritualuri înainte, în timp şi după călătorie, pentru noroc şi siguranţa drumului. Cercetătorii cred că Cruces de Molinos a fost un sit ceremonial datorită locaţiei sale şi a inscripţiilor descoperite.
Nu există semne că ar fi fost o zonă ocupată (permanent), dar au fost găsite multe oase de camelide, alpaca şi llama, poate ca ofrande sau resturile meselor.
Există mici cimitire în apropierea sitului, dar şi vestigiile unei mici aşezări unde au fost găsite fundaţii ale collibelor şi cioburi de vase din ceramică.
Din păcate, nu este un sit protejat, iar fermierii sunt interesaţi mai mult de agricultură decât de descoperirile arheologice, ceea ce înseamnă că s-au putut produce daune irecuperabile.
Un profesor de antropologie de la Universitatea Tarapaca din Chile, pe nume Daniela Valenzuela, a realizat un studiu de teren în 2000 ca parte din lucrarea sa de licenţă. A găsit multe inscripţii pe roci, dar cele de la Cruces de Molinos sunt cele mai spectaculoase.
Credit: Daniela Valenzuela
De asemenea, cercetătoarea crede că Cruces de Molinos era un popas care permitea călătorilor să dea ofrande zeiţei Pachamama, zeitatea fertilităţii şi timpului.
Caravanele şi turmele există şi astăzi, dar în număr restrâns. Nicholas Tripcevich, cercetător la University of California, Berkeley, susţine că pe rută nu circulau numai bunuri materiale, ci şi veşti şi poveşti.
În anii ’80, drumurile au fost îmbunătăţite, iar acum maşinile reprezintă metoda preferată pentru transport, fiind mai rapide şi mai sigure.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Sătenii din Munţii Anzi au dezvoltat o toleranţă genetică la arsenic
Calea ferată de pe stânca ”Nasul Diavolului”, cel mai periculos traseu feroviar din lume