Home » Istorie » Autorul cărţii „Charlie şi Fabrica de Ciocolată”, decorat post-mortem după 73 de ani de la încheierea războiului

Autorul cărţii „Charlie şi Fabrica de Ciocolată”, decorat post-mortem după 73 de ani de la încheierea războiului

Autorul cărţii „Charlie şi Fabrica de Ciocolată”, decorat post-mortem după 73 de ani de la încheierea războiului
Publicat: 14.12.2018
Pe numele scriitorului britanic Roald Dahl, autorul cărţii pentru copii "Charlie şi Fabrica de Ciocolată", au fost primite, cu o întârziere de 73 de ani, patru decoraţii de război, potrivit BBC.

Roald Dahl a fost pilot de avion în Royal Air Force, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte să ajungă celebru pentru cărţi precum „Charlie şi Fabrica de Ciocolată/ Charlie and the Chocolate Factory”, potrivit Mediafax.

Scriitorul nu şi-a ridicat, însă, niciodată decoraţiile primite pentru participarea la conflagraţia mondială.

Ministerul britanic al Apărării a trimis, în cele din urmă, cele patru distincţii care au ajuns la familia scriitorului chiar cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a văduvei sale, Felicity.

Nepotul scriitorului, Ned Donovan, a afirmat că bunica sa şi-a arătat intenţia de a dormi cu decoraţiile sub pernă.

În septembrie 1940, Roald Dahl a fost rănit în urma doborârii avionului său, în nordul Africii. După şase luni petrecute într-un spital din  Egipt, scriitorul s-a alăturat escadronului său în Grecia, unde a luat parte la Bătălia pentru Atena din 1941.

„Este un lucru care îl reprezenta că nu şi-a ridicat decoraţiile. I s-ar fi părut că nu este deloc cool!”, a afirmat nepotul scriitorului despre faimosul său bunic.

Roald Dahl (ce a trăit între 1916 – 1990) este considerat unul dintre cei mai mari autori de cărţi pentru copii. Volumele sale au fost vândute în peste 250 de milioane de exemplare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cazurile de Parkinson s-ar putea dubla la nivel mondial până în 2050
Cazurile de Parkinson s-ar putea dubla la nivel mondial până în 2050
Prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Unde va ploua?
Prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Unde va ploua?
Nino Rota, un titan al cinematografiei mondiale
Nino Rota, un titan al cinematografiei mondiale
Energia întunecată ar putea evolua în Univers, au descoperit oamenii de știință
Energia întunecată ar putea evolua în Univers, au descoperit oamenii de știință
Cercetătorii ar fi descoperit cum să genereze electricitate din rotația Pământului
Cercetătorii ar fi descoperit cum să genereze electricitate din rotația Pământului
Păsările din Galapagos devin mai agresive din cauza zgomotului cauzat de trafic
Păsările din Galapagos devin mai agresive din cauza zgomotului cauzat de trafic
Boris Pasternak, autorul romanului monumental Doctor Jivago. Al doilea scriitor sovietic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Boris Pasternak, autorul romanului monumental Doctor Jivago. Al doilea scriitor sovietic laureat al Premiului Nobel pentru ...
Christopher Plummer și Blestemul lui Von Trapp. Cum Sunetul Muzicii i-a modelat actorului o carieră de 50 de ani, în ciuda urii față de filmul care l-a făcut legendar
Christopher Plummer și Blestemul lui Von Trapp. Cum Sunetul Muzicii i-a modelat actorului o carieră de 50 de ani, în ciuda ...
Bateriile solide cu litiu abia le depășesc pe cele litiu-ion, arată un studiu
Bateriile solide cu litiu abia le depășesc pe cele litiu-ion, arată un studiu
Au fost indentificate zonele din creier care ne ajută să ne amintim cuvinte
Au fost indentificate zonele din creier care ne ajută să ne amintim cuvinte
De ce este încă atât de greu să construim arme nucleare?
De ce este încă atât de greu să construim arme nucleare?
Astronomii au rezolvat misterul galaxiilor cu „pene”
Astronomii au rezolvat misterul galaxiilor cu „pene”
Comisia Europeană amână contramăsurile în războiul comercial cu Statele Unite
Comisia Europeană amână contramăsurile în războiul comercial cu Statele Unite
Tesla a rechemat aproape toate modelele Cybertruck din SUA
Tesla a rechemat aproape toate modelele Cybertruck din SUA
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru cel de-al optulea an la rând
Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru cel de-al optulea an la rând
Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa
Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din Europa
Industria vinului din Europa „tremură” după amenințările lui Donald Trump de a impune tarife de 200%
Industria vinului din Europa „tremură” după amenințările lui Donald Trump de a impune tarife de 200%
România participă alături de alte șase țări europene la un proiect pentru reducerea emisiilor
România participă alături de alte șase țări europene la un proiect pentru reducerea emisiilor