De ce au renunţat aristocraţii la perucile pudrate

29 12. 2018, 09:06

În timpul Revoluţiei Franceze, aristocraţii, temându-se să nu fie încarceraţi, au renunţat la perucile extravagante pentru un aspect mult mai natural. Conform Vintage News, la cumpăna dintre secole, moda perucilor a devenit din nou populară. Femeile îşi aranjau părul cu pieptene din carapace de ţestoasă, îşi legau panglici sau ace.

Deşi multe femei au continuat să utilizeze extensii din păr cu clips pentru o bună parte din secolul XIX, aspectul prea artificial era evitat. Pentru bărbaţi, perucile erau considerate un  statut al vanităţii. Femeile ce purtau peruci erau acuzate că utilizează un truc pentru a atrage atenţia bărbaţilor căsătoriţi. „Perucă” a devenit un cuvânt interzis, încât frizerii au compus eufemisme precum „acoperitoarea de păr imperceptibilă a femeilor”.

În cadrul cărţii „Poveşti stranii despre părul fals”, de John Woodforde, este ralatată povestea unei mame ce şi-a tuns părul pentru a-i face fiicei sale o perucă, astfel având mai multe şanse să-şi găsească un peţitor. Conform poveştii, după căsătorie, fata a purtat peruca până în momentul în care a murit, specificând ca frizerul să-i aranjeze peruca în sicriu.

Din fericire erau multe persoane care se bucurau că nu trebuie să poarte o perucă greoaie. Cele georgiene, de pildă, erau un adevărat pericol pentru sănătate. Oamenilor le apăreau eczeme pe pielea capului sau aveau deseori păduchi, iar peruca putea exploda oricând din cauza grăsimilor animale ce erau utilizate pentru fabricarea lor.

Cei ce încă purtau peruci, pe la mijlocul secolului XIX, o făceau din motive ce nu ţineau de superficialitate.  Părul femeilor în prima parte a secolului era purtat într-un stil neoclasic, ce amintea de străvechea Grecie. În următorii zeci de ani, coafurile au devenit mai elaborate, fiind împodobite cu pieptene, frunze, perle şi bijuterii.

Pe de altă parte, bărbaţii au început să îşi poarte părul lung deseori însoţit de mustaţă, barbă sau perciuni. Pe la sfârşitul secolului XIX, perucile au apărut din nou. De această dată cu scopul de a ascunde chelia bărbaţilor de pildă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce nobilii au purtat peruci pudrate?

Cum au început oamenii să poarte peruci?

Metoda ciudată prin care femeile din epoca victoriană îşi menţineau greutatea ideală

Obiceiurile stranii prin care victorienii îşi plângeau morţii. Unele se practică şi astăzi în unele zone ale României