1918, anul naşterii noii Europe
În ambele zile, evenimentul va fi organizat la Grand Hotel Continental din Capitală, începând cu ora 10:00.
Conferinţa este parte din evenimentele dedicate celebrării Centenarului Desăvârşirii Unităţii Naţionale şi se doreşte a fi un forum pentru dezbateri între reprezentanţi ai unor mari instituţii de cultură şi cercetare europene cu privire la transformările politice, economice şi sociale care au avut loc în Europa Centrală, de Sud-Est şi de Est după anul 1918, se arată într-un comunicat de presă remis Descoperă.
Evenimentul va reuni experţi şi specialişti în domeniul istoriei, profesori şi cercetători renumiţi din România şi din străinătate, preocupaţi în mod direct de tema propusă. Printre cei care vor susţine prezentări în cadrul evenimentului se vor număra: dr.Victor Neumann (Centrul de Studii Avansate în Istorie, Universitatea de Vest din Timişoara şi Director al Muzeului de Artă Timişoara); dr. Cristina Păiuşan Nuică (Muzeul Naţional de Istorie a României); dr. Michal Lukeš (The National Museum in Prague); dr. Sali Kadria (Institute of History – Academy of Albanological Studies, Tirana); dr. Gheorghe Onişoru (Universitatea Ştefan cel Mare Suceava / Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului – INST); dr. Danijela Trajkova Krstiкј, dr. Ane Ilievska, dr. Danijela Trajkova Krstiкј (Museum of the Macedonian Struggle – Skopje); dr. Florin Abraham, dr. Florin-Razvan Mihai, Carmen Stratone (INST); dr. Anastazija Miranović, dr. Tatjana Jović, dr. Isidora Kovacevic (National Museum of Montenegro); dr. Adrian Deheleanu (Muzeul Naţional al Banatului Timişoara).