Istoria fascinantă a Castelului Loveland, structura ”medievală” din Statele Unite construită de un singur om – GALERIE FOTO
Andrews s-a născut în 1890. Când a fost în armată în timpul Primului Război Mondial, a făcut-o ca medic datorită convingerilor sale morale. Nu era împotriva violenţei, ci a faptului că violenţa nu mai era cu săbii, ca în Evul Mediu, scrie Curiosity.
Nu era doar împotriva armelor moderne de foc, ci şi împotriva întregii lumi contemporane. Când a plecat la război, era logodit, iar după ce a făcut meningită, a fost declarat mort. Şase luni mai târziu, s-a aflat că nu decedase, dar logodnica sa deja îşi găsise pe altcineva. Lui Andrews nu i-a păsat foarte mult, iar potrivit unor relatări, de atunci a evitat femeile.
„Nimic din ce a făcut Dumnezeu pe pământ nu este mai uimitor decât imaginea unui tânăr nobil care devine bărbat”, a scris Andrews. Este deja de la sine înţeles că acesta era fascinat de spiritul cavaleresc medieval. Nu este surprinzător că s-a oferit să conducă echipa de cercetaşi din oraşul său natal, Loveland, Ohio sau că a redenumit echipa sub numele de „Cavalerii Traseului de Aur” (Knights of the Golden Trail).
În anii ’20, doi părinţi au donat un teren de lângă râul Miami pentru trupa de cercetaşi. Câteva corturi şi un foc de tabără nu erau suficiente pentru Andrews. A promis băieţilor că, într-o bună zi, va construi un castel pe acel loc. Desigur, ca un cavaler, s-a ţinut de cuvânt.
Andrews a început proiectul în 1929 şi încă lucra 52 de ani mai târziu; ceea ce nu este de mirare, că nu avea niciun ajutor. Ar fi fost de aşteptat că acei cavaleri din rândul cercetaşilor ar fi ajutat, dar potrivit lui Andrews, el a cărat, singur, 2.600 de saci de ciment, 32.000 de cărămizi şi alte materiale necesare construirii. Încă lucra la castel când avea deja 90 de ani.
Personalitatea lui Andrews a devenit şi mai excentrică odată cu trecerea timpului. A renunţat la ura sa pentru arme de foc şi a început să poarte o puşcă. În 1981, la vârsta de 91 de ani, ardea gunoi pe acoperişul castelului, când pantalonii săi au luat foc. A suferit răni severe şi a murit la scurt timp după aceea.
Astăzi, castelul este un muzeu şi poate fi vizitat, fiind o atracţie turistică locală importantă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Al doilea cel mai frumos castel din lume se află în România. FOTO
Castelul din România inclus în TOPUL celor mai frumoase 20 din Europa