Scheletele unei noi specii de dinozaur ierbivor descoperite în Brazilia

22 11. 2018, 18:00

Noua specie, ce a trăit înainte de apariţia dinozaurilor gigantici, ar fi avut 1,32 metri înălţime cu un gât lung de 36 de centimetri. Conform Independent, specialiştii susţin că descoperirea este remarcabilă şi datorită faptului că arată cum dinozaurii erau creaturi sociale, chiar şi în aceste faze incipiente ale evoluţiei. Ei alegeau să trăiască în grupuri, nu singuratici.

Denumită Macrocollum itaquii, specia reprezintă un văr îndepărtat al sauropodelor, ce au devenit cele mai mari animale terestre. Animalul trăia în America de Sud, pe când zona făcea parte din supercontinentul Pangaea.

Macrocollum ar putea ajuta cercetătorii să afle motivul pentru care sauropodele au ajuns la astfel de dimensiuni. La fel ca sauropozii, animalele erau vegetariene. În acea perioadă, cele mai predominante plante erau cele fără floare ce produceau seminţe sau conuri.

Biologul Rodrigo Muller, din cadrul Universităţii Federale din Santa Maria, Brazilia, afirmă că „Morfologia dinţilor săi sugerează că dinozaurul era ierbivor”. „Am descoperit trei schelete articulate în cinci tone de roci. Este unic. Acest fapt sugerează că animalele au murit probabil împreună”, a adăugat el.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce erau uriasi…dinozaurii uriasi?

Un dinozaur gigant a fost descoperit în Angola

Cândva, în Antarctica păşteau dinozauri uriaşi…

Urme ale unui dinozaur gigant pe teritoriul Canadei