Pilotul care a luptat (aproape) singur împotriva japonezilor. A ţinut piept la 22 de avioane, apoi a condus atacul pe plajă
Spre deosebire de atacul de la Pearl Harbor care a durat câteva ore, în Wake Island luptele au durat 15 zile. Mulţi soldaţi şi-au pierdut vieţile, în timp ce alţii au ieşit în evidenţă. Unul dintre aceştia a fost Henry T. Elrod, care a devenit cunoscut ca fiind unul dintre apărătorii insulei, scrie War History Online.
Elrod s-a născut în Georgia pe 27 septembrie 1905. A fost la Universităţile Georgia şi Yale înainte să se înroleze în armată. S-a înscris în Marine Corps, unde a devenit sublocotenent în februarie 1931.
În următorul an, a petrecut timp la Marine Corps Basic School ca student în aviaţie, iar în februarie 1935 a devenit pilot şi a fost transferat de la Naval Air Station Pensacola la Marine Corps Base Quantico. A fost pilot al Marinei până în ianuarie 1938.
A ajuns chiar la timp pentru război
În iulie 1938, a fost transferat la San Diego, unde a stat până în ianuarie 1941. La începutul acestui an, a fost transferat din nou în zona hawaiiană. Elrod a zburat la Wake Island pe 4 decembrie 1941, alături de alţi 12 piloţi şi membri de echipaj ai escadrilei VMF-211.
Ostilităţile pe Wake Island vor începe 4 zile mai târziu. În timpul bombardamentelor iniţiale, 8 din cele 12 avioane Wildcat au fost distruse. Deşi apărarea ţărmului a rămas intactă, insula a mai rămas doar cu 4 avioane.
După acest prim atac, a urmat, desigur, al doilea. Cele 4 avioane trebuiau să asigure protecţia aeriană pentru cei 450 de puşcaşi marini care apărau insula. Aceştia trebuiau să facă faţă celor 3 crucişătoare uşoare japoneze şi 6 distrugătoare.
Unul dintre distrugătoare, Hayate, a fost lovit şi distrus de artileria americană. Al doilea distrugător, Kisaragi, a fost distrus de Elrod, dar avionul Wildcat a fost avariat în luptă.
Distrugătorul Kisaragi. Credit: Wikipedia
Neputând să-l repare, Elrod a donat părţile pentru alte avioane încă funcţionale. Deşi atacul a fost respins, comandantul a continuat să bombardeze insula.
Pe 12 decembrie, când avioanele inamice s-au întors, doar un avion mai era funcţional. Elrod a preluat controlul şi a zburat pentru a intercepta 22 de bombardiere japoneze G3M2 Nell.
A doborât două avioane, iar restul au reuşit să bombardeze insula, dar mai puţine şi-au atins ţinta faţă de raidurile anterioare. În următoarele două săptămâni, Elrod şi ceilalţi piloţi au continuat să lupte până ce avioanele au ieşit din acţiune.
Pe 23 decembrie, a început invazia la scară largă. Japonezii au împins atacul şi au debarcat pe plaja din Wake Island. Pentru a respinge atacul, Elrod şi ceilalţi soldaţi s-au îndreptat spre plajă pentru a întâmpina soldaţii inamici.
Americanii au aruncat grenade direct într-una dintre navele care debarca trupele inamice, ceea ce a dus la omorârea multor soldaţi de elită din interior.
Elrod a preluat controlul unei mitraliere inamice şi a putut să o folosească împotriva invadatorilor. Deşi japonezii au luptat din greu, au fost copleşiţi. Aproximativ 90% din trupele apărătoare au supravieţuit, dar Elrod nu a fost printre ei.
Cea mai înaltă distincţie americană, primită post-mortem
În timpul defensivei, Elrod a fost rănit fatal protejând oamenii care cărau muniţia. După îngroparea în Wake Island, rămăşiţele lui Elrod au fost mutate la Arlington National Cemetery, în 1947.
În ciuda efortului, japonezii au reuşit să cucerească insula, care a fost eliberată abia în septembrie 1945, la două zile după capitularea oficială a Japoniei.
Pe 8 noiembrie 1946, Elrod a primit, post-mortem, Medialia de Onoare de la preşedintele Truman, pentru acţiunile eroice de la sfârşitul lui 1941 din Wake Island.
Maiorul Henry T. Elrod. Credit: Wikipedia
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
TOP arme care au facut istorie în Al Doilea Razboi Mondial
Bombardamentele Aliaţilor în Europa, în Al Doilea Război Mondial, au slăbit ionosfera