Noroc sau ghinion? Racheta care lansa Apollo 12 a fost lovită de fulger de 2 ori şi a supravieţuit

28 12. 2018, 09:18

În prezent, NASA are multe reguli de zbor cu privire la timpul în care poţi zbura cu o navă spaţială şi, desigur, agenţia ia foarte în serios vremea. Dar în anii ’60, abia învăţau aceste lucruri, de aceea Apollo 12 a fost lansată la mijlocul lui noiembrie 1969, în mijlocul unei furtuni, devenind o ţintă uşoară pentru fulgere atunci când trecea prin nori, scrie Curiosity.

La scurt timp de la lansare s-a observat un bliţ urmat de o serie de relatări de la echipaj. „Nu ştiu ce s-a întâmplat aici. Au căzut toate”, relata comandantul Pete Conrad de la bordul navei spaţiale. Echipajul şi NASA au ajuns repede la concluzia că este vorba despre un fulger, mai ales pentru că echipajul a văzut o lumină albă înainte de încetarea sistemelor. Apoi, racheta a fost lovită din nou de un fulger.

Din fericire, totul s-a terminat cu bine. Saturn V zbura în continuare, ceea ce le-a oferit timp echipajului şi celor de la sol să rezolve problema. Nu au existat avarii permanente, iar echipajul a ajuns pe Lună, fiind doar a doua misiune de acest fel, după reuşita în premieră a misiunii Apollo 11 pe 21 iulie 1969.

Racheta Saturn V la momentul lansării navei Apollo 12 de la Kennedy Space Center din 14 noiembrie 1969. Credit: NASA

Au ajuns înapoi pe Terra pe 18 noiembrie. Echipajul a cules mostre de la un lander robotic numt Surveyor 3 pentru a afla cum mediul lunar degradează în timp materialele navelor spaţiale.

A fost o misiune încununată cu succes, iar echipajul a reuşit să culeagă 35 de kilograme de material de pe Lună. 

A mai existat un incident minor atunci când Alan Bean, un membru al echipajului, a „prăjit” camera TV după ce a îndreptat-o spre Soare, dar altfel, misiunea a decurs bine. 

NASA a întocmit un raport al accidentului cu fulgerul în care au inclus cauzele şi posibilităţile de îmbunătăţire. 

La 50 de ani de la primul zbor uman din cadrul misiunilor Apollo şi la 49 de ani de la prima aselenizare, NASA a folosit aceste accidente pentru a îmbunătăţi misiunile spaţiale. Chiar şi aşa, Saturn V şi-a arătat abilitatea de a zbura prin norii unei furtuni şi de a rezista fulgerelor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperirea UIMITOARE de pe costumele astronauţilor care au zburat pe Lună în misiunea Apollo 12. ”Am râs atât de tare încât oamenii ne-au acuzat că am fi fost beţi”

Un mister vechi de 40 de ani a fost rezolvat. Atunci când primul om a păşit pe Lună a produs modificări importante la suprafaţa satelitului natural

Eşecul misiunii Apollo 1: focul fatal şi cum o catastrofă a ajutat la trimiterea primului om pe Lună

NASA a anunţat planul de trimitere a oamenilor către Lună şi apoi pe Marte