Românca Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume. S-a căsătorit pe front şi a renunţat să fie plătită mai mult

Elisa Leonida Zamfirescu a absolvit şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. A obţinut şi un bacalaureat la profilul Real al Liceului „Mihai Viteazul”.

Victimă a prejudecăţilor, nu a putut urma cursurile Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti. A fost acceptată, începând cu 1909, la Academia Regală Tehnică din Berlin, Charlottemburg. Rectorul i-a atras atenţia de la început ca „nu cumva să dea prilej de nemulţumire, ea fiind un caz aparte”. A înfruntat răutăţile colegilor, dar şi ale unor profesori şi în 1912 a absolvit Academia, devenind astfel prima femeie inginer din Europa.

În ţară, ziarul „Minerva” scria despre ea în 1912: „O compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. În inginerie viitorul femeilor e mare, domnişoara Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer”.

Întoarsă în România, a devenit asistent la Institutul Geologic. Intrarea României în Primul Război Mondial o determină să meargă pe front, ca membră a Crucii Roşii, ajutând şi conducând mai multe spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti. Pentru această activitate a fost decorată cu mai multe medalii româneşti şi străine.

Pe front l-a cunoscut şi pe inginerul chimist Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, care îi va deveni soţ în 1918, în tabăra militară de la Ghidiceni. La nuntă a participat şi Regina Maria.

După terminarea războiului, Elisa Leonida Zamfirescu şi-a reluat activitatea la Institut, conducând mai multe laboratoare de analize geologice. 

Sub conducerea sa, s-au efectuat circa 85.000 de analize, ale căror buletine poartă semnătura ei. S-au analizat, printre altele, apa potabilă, diverse minerale, petrolul, gazele, cărbunii, bituminidelt solide, rocile de construcţie şi prepararea minereurilor.

 

Elisa Leonida Zamfirescu a participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii: „Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România” (1931) şi „Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei” (1939).

 

De numele ei se leagă şi evidenţierea calităţilor bentonitei în filtrarea vinului. 

 

În paralel, a fost profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de Fete „Pitar Moş” sau la Şcoala de Electricieni şi Mecanici din Bucureşti, condusă de fratele ei Dimitrie Leonida. A profesat până la 1 mai 1963 când a ieşit la pensie, la vârsta de 75 de ani. Potrivit legilor vremii, de la 52 de ani putea cumula salariul cu pensia, însă a renunţat la cel din urmă venit.

 

Elisa Leonida Zamfirescu a fost şi prima femeie membră A.G.I.R. (Asociaţia Generală a Inginerilor din România) şi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare.

 

A decedat la vârsta de 86 de ani, în 25 noiembrie 1973. Din 1997 a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“ care se acordă unor personalităţi feminine, pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii. Din 1993 o stradă din sectorul 1, din Bucureşti, poartă numele Elisa Leonida Zamfirescu.