Galii îmbălsămau craniile inamicilor după ce îi decapitau
Specialiştii susţin că au descoperit urme de răşină de conifere pe rămăşiţele craniilor descoperite în zona aşezării din Epoca Fierului Le Cailar (din sudul Franţei). Conform The Guardian, descoperirea confirmă faptul că celţii din Galia îşi conservau trofele de luptă.
„Textele străvechi ne spun că ei îmbălsămau capetele inamicilor în ulei de cedru. Mulţumită analizelor noastre acum am confimat acest lucru”, a declarat Rejane Roure, coautor al studiului din cadrul Universităţii Paul Valery.
Descoperirile anterioare din zone includ sculpturi ale unor războinici, iar la gâtul cailor este legat un craniu. De asemenea, practica mai este amintită şi în anumite texte străvechi, confirmate de craniile umane descoperite ce prezintă urme ale decapitării şi chiar prezenţa cuielor în interior.
Roure şi echipa sa au descoperit printre armele din zona Le Cailaro o serie de cranii ce sugerează că acestea ar fi fost expuse public. Echipa a prelevat probe de la 11 cranii umane, mare parte dintre ele având urme ale tăierii şi decapitării, cât şi ale îndepărtării creierului. Pe şase din cele 11 capete, cercetătorii au descoperit urme ale unei substanţe regăsite şi în răşina de conifere. Astfel de urme nu au fost descoperite şi în cazul oaselor de animale analizate din cadrul aceluiaşi sit.
Descoperirea confirmă scrierile grecului Strabon şi ale lui Dioderus din Sicilia în care era afirmat că galii îmbălsămau craniile în ulei de cedru. Echipa sugerează, însă, că cedrul nu ar fi crescut în zonă, în acea perioadă. Roure susţine că practica ar fi fost utilizată pentru conservarea trăsăturilor feţei victimelor. Autorii studiului susţin că nu este momentan clară tehnica pe care o utilizau pentru îmbălsămare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum au marcat celţii cultura şi civilizaţia occidentală
Geologii au descoperit o legătură străveche între Marea Britanie şi Franţa
Uriaşele pietre din cadrul monumentului Stonehenge ar fi fost transportate de gheţari
Cum a fost construit Stonehenge? Arheologii au descoperit ruta pe care erau transportaţi megaliţii
Cine a construit monumentul Stonehenge? Analizele resturilor incinerării au dezvăluit SECRETUL