Echipa internaţională de cercetători a descoperit rămăşiţele unui sistem la situl Harnub, o carieră antică din estul Egiptului. Structura a putut fi folosită pentru transportul rocilor de alabastru pe o rampă abruptă, scrie Live Science.
Studiul a fost condus de arheologi de la Institut français d’archéologie orientale din Cairo şi de la University of Liverpool din Anglia.
„Acest sistem este compus dintr-o rampă centrală flancată de două scări cu numeroşi stâlpi”, a precizat Yannis Gourdon, co-directorul misiunii. „Se folosea o sanie care transporta blocul de piatră şi care era ataşată cu frânghii de stâlpi. Astfel, egiptenii antici puteau trage blocurile de alabastru din carieră la înclinaţii foarte mari de cel puţin 20 de grade”, a adăugat arheologul.
Frângiile ataşate saniei acţiona ca „un multiplicator de forţe”, făcând mai uşoară tragerea blocului.
„Acest tip de sistem nu a mai fost descoperit în nicio altă parte”, a precizat Gourdon. „Analiza asupra uneltelor şi prezenţa a două inscripţii ale lui Keops ne-a dus la concluzia că sistemul datează din timpul domniei lui Keops sau chiar dinainte, acesta fiind considerat cel care a construit Marea Piramidă din Giza”, a mai afirmat arheologul.
Deşi arheologii au fost de acord că lucrătorii care au construit această piramidă au folosit un sistem de rampe pentru a mişca blocurile din piatră, modul de funcţionare al acestui sistem a rămas până acum o enigmă, la rezolvarea căreia noul studiu poate ajuta.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Marea Piramidă din Giza a fost construită cu o EROARE – FOTO