Având o lungime de 95,6 km, dintre care canalul principal are 64,4 km, canalul cuprinde două ecluze, trei porturi fluviale şi unul maritim.
Acest canal a scurtat cu 4.000 de kilometri drumul mărfurilor din Australia şi Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale. Canalul Dunăre – Marea Neagră este al treilea ca mărime din lume, după Suez şi Panama. Pentru construcţia lui au fost excavate 381 milioane de metri cubi de pământ şi s-au turnat cinci milioane de metri cubi de beton.
Capacitatea anuală maximă de transport a canalului principal este de 80-100 de milioane de tone.
Construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră a început în 1949, iar lucrările au fost sistate în 1955. Acestea au fost reluate în 1975. Mulţi dintre cei care au muncit la canal au fost deţinuţi politici din închisorile comuniste, dar şi persoane din rândul minorităţilor etnice şi religioase. Pentru construcţia Canalului, de-a lungul celor 65 km dintre Constanţa şi Cernavodă au fost create 14 colonii de muncă forţată, adevărate centre de exterminare a elitelor româneşti. Cea mai mare colonie era la Poarta Albă, acolo aflându-se constant aproximativ 12.000 de deţinuţi, spre deosebire de celelalte colonii peniteniciare (Peninsula, Cernavodă, Noua Culme, Cap Midia, Saligny, Medgidia, Constanţa etc.), tot de pe Canal, care aveau efective de 5.000-7.000 de oameni. La Colonia Galeşul au fost internaţi toţi preoţii aduşi la Canal.
De la tineri până la bătrâni, ţărani sau intelectuali, toţi erau infometaţi, distrofici, bolnavi şi trebuiau să sape albia Canalului cu lopeţi şi târnăcoape, cărând apoi pământul în roabe hodorogite. Săpau şi cărau timp de zece ore pe zi, la temperaturi care au ajuns şi la minus 25 de grade Celsius, având o singură pauză de masă de o jumătate de oră în tot acest timp.
Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost locul unor adevărate tragedii umane.