Misterul unei mumii tatuate, veche de 3.000 de ani, a fost elucidat

27 10. 2018, 08:34

Rămăşiţele neobişnuite reprezintă un exemplu timpuriu al unor tatuaje religioase complexe din Egiptul străvechi. Conform Science Alert, aceste dovezi se adaugă ipotezei conform căreia un astfel de proces detaliat de modificare a corpului ar fi transformat femeia într-un obiect divin sau al unui ritual magic. 

„Studiile ştiinţifice şi arheologice arată că mumia aparţine unei femei ce ar fi trăit între anii 1300 1070 î.Hr. şi a murit când avea în jur de 25-34 de ani”, a anunaţat Mustafa el Waziri, secretarul general al Consiuliui Suprem al Antichităţilor din Egipt.

Credit: Institutul de Arheologie Orientală

Deşi anunţul este recent, trunchiul a fost descoperit în sit-ul arheologic Deir El-Madina de pe malul vestic al Luxorului de către arheologii francezi, în 2014. Neavând palme, picioare, craniu sau pelvis, specialiştilor le-a fost dificil să identifice vârsta corpului. Deşi nu au existat detalii nici în interiorul mormântului, specialiştii au observat, însă, 30 de tatuaje pe umeri, gât, spate şi braţe. Unele dintre ele erau reprezentări ale unor flori de lotus, altele prezentau babuini, fapt ce indică capacităţile magice ale persoanei pentru vindecare şi protecţie împotriva bolilor. O mare parte dintre ele au fost făcute în zone vizibile. Însă a ieşit în evidenţă multitudinea de ochi alungiţi. 

„În orice zonă te uiţi, pe acest corp poţi vedea ochi divini ce se uită direct la tine”, a declarat bioarheologul Anne Austin din cadrul Universităţii Standford. Descoperirea a readus în discuţie o veche dezbatere privind capacitatea femeilor din Egiptul străvechi de a fi personalităţi religioase sau dacă tatuajele erau utilizate pentru a vindeca o persoană de anumite afecţiuni. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Cel mai vechi tatuaj a fost găsit recent pe o mumie egipteană care datează de acum 5.000 de ani. ”Abia acum începem să cunoaştem viaţa acestor indivizi”
 
Misterul ”Mumiei care ţipă” a fost rezolvat după 132 de ani
 
De ce rezistă tatuajele o eterninate?
 
Arheologii au descoperit o mumie conservată remarcabil de bine