Momentul în care Nadia Comăneci a devenit campioană absolută şi „Atleta Anului” – 100 de ani în 100 de momente

18 10. 2018, 17:00

This browser does not support the video element.

Reprezenta pentru prima dată România la Campionatele Europene de Gimnastică şi s-a întors acasă onorabil, câştigând patru medalii de aur (dintre care una la sărituri, una la paralele şi una la bârnă) şi una de argint (la sol). Pentru această performanţă, agenţia de ştiri Associated Press a numit-o atunci „Atleta Anului”.
 
Născută la 12 noiembrie 1961 în Oneşti, judeţul Bacău, Nadia, fiica lui Gheorghe şi a Ştefaniei-Alexandrina Comăneci, a început gimnastica la şase ani, cu antrenorii Martha şi Bela Karoly, care aveau să emigreze ulterior în SUA, unde au pregătit multe gimnaste americane.
 
Nadia Comăneci a concurat pentru prima dată la nivel naţional în România, în 1970, ca membră a echipei oraşului său, Clubului Sportiv Şcolar din Oneşti. Ulterior, la 11 ani, a câştigat primul titlu de campioană naţională.
 
Se pare că numele său de botez a fost ales după eroina Nadejda („Speranţă”), dintr-un film rus, vizionat de mama sa în timp ce era însărcinată.
 
Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania „100 de ani în 100 de momente”, care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.