Scurta poveste de ”viaţă” şi misiunea sinucigaşă a lui Yamato, nava de război japoneză din Al Doilea Război Mondial
Yamato a fost creată pentru a putea lupta cu mai multe nave în acelaşi timp. Intenţia japonezilor a fost de a crea o flotă de „castele impregnabile şi nescufundabile” pe mare pentru a contracara capacitatea de producţie a americanilor. Din păcate, pentru Imperiul Nipon, navele au intrat în conflict atunci când supermaţia în bătăliile navale s-a mutat de la nave de război la portavioane, scrie War History Online.
Planul original era construirea a patru nave de clasa Yamato, dar doar Yamato şi geamăna sa Musashi au fost completate şi puse în serviciu. A treia, Shinano, a fost transformată în portavion pentru a compensa pierderile japonezilor de la Bătălia de la Midway, iar a patra navă, Construcţia nr. 111, a fost anulată.
Totuşi, design-ul lui Yamato a fost terminat în 1934. A fost construită apoi în secret, iar locurile în care era asamblată erau camuflate. Clasa Yamato a rămas necunoscută forţelor americane până când navele au fost folosite în luptă împotriva lor. Pe 8 august 1940, Yamato a fost lansat la apă din portul Kure.
Pe 12 februarie 1942, Yamato a devenit vasul amiral al flotei amiralului Isoroku Yamamoto, având acest rol până pe 11 februarie 1943, când Yamato a fost înlocuită de Musashi.
Datele de pe hârtie erau impresionante
Nava de război a fost echipată cu 9 tunuri de calibrul de 460 mm (navele de război americane din aceeaşi perioadă aveau tunuri de calibrul de 406 mm). Avea un blindaj de 40 de centimetri pe margini şi 20 de centimetri pe punte. Ultima configuraţie pentru bateriile secundare a fost 6 tunuri de 155 mm, 24 de tunuri de 127 mm şi 162 de tunuri antiaeriene de 25 mm. De asemenea, avea două locuri de lansare pentru şapte avioane de recunoaştere Mitsubishi F1M2.
Lungimea sa era de 256 de metri şi cântărea 71.659 de tone. Avea 4 turbine cu aburi conectate la 4 elice cu 3 palete, putând obţine o viteză maximă de 28 de noduri. Yamato putea adăposti 2.332 de marinari.
Nu era totuşi atât de invulnerabilă
În ciuda datelor impresionante, nava japoneză nu era atât de invulnerabilă. Pe 28 august 1942, aproape de baza navală de la Truk, Yamato a fost atacată de un submarin american, USS Flying Fish (SS-229), cu 4 torpile. Yamato a reuşit să le evite.
Apoi, pe 25 decembrie 1943, USS Skate (SS-305) a lansat 4 torpile spre Yamato de la o distanţă de 2.000 de metri, ducând la o explozie lângă pupa, făcând o gaură de 25 de metri în carenă. 3.000 de tone de apă au intrat în navă, mai mult decât se aştepta. Yamato a reuşit să ajungă în portul Truk pentru a fi reparată.
Contribuţia redusă la război
Yamato a avut o mică contribuţie la război. A fost complet operaţională pe 27 mai 1942, chiar la timp pentru a face parte din marea bătălie navală de la Midway. Navele de război, aflându-se la 300 de mile marine în spatele flotei de atac a amiralului Nagumo, nu au participat la bătălie. Amiralul Yamamoto comanda flota de rezervă de la bordul lui Yamato. Probabil nu trebuia să fie doar nave de rezervă, întrucât Bătălia de la Midway a fost un dezastru pentru japonezi, pierzând 4 portavioane şi 332 de avioane.
De asemenea, în timpul Bătăliei de la Guadalcanal din 13-15 noiembrie 1942, Yamato a fost inactivă, ancorată încă la Truk după ce a fost avariată de un submarin.
În 19-23 iunie 1944, Yamato a făcut parte din a II-a Flotă comandată de vice-amiralul Kurita, fiind o escortă pentru Flota Mobilă a vice-amiralului Jisaburō Ozawa în Bătălia de la Marea Filipinelor.
Japonezii au pierdut 3 portavioane şi 426 de avioane. Singura contribuţia a lui Yamato a fost de a proteja flota japoneză, în retragere şi înfrântă. Mai rău, Yamato a făcut o greşeală majoră, doborând câteva avioane japoneze care se retrăgeau.
Aşadar, Yamato şi-a petrecut viaţa scurtă fiind o navă de escortă sau pentru transportul trupelor şi proviziilor, o altă perioadă destul de lungă a stat în reparaţii, iar într-un rol mai combativ a fost pe post de antiaeriană la baza navală de la Truk. Singura participare propriu-zisă a navei a fost în Bătălia de la Golful Leyte.
Prima misiune propriu-zisă
Operaţiunea ”SHO-GO” (victorie) a fost un contraatac la debarcarea americanilor pe Insula Leyte. Planul era de a sacrifica o flotă de portavioane, comandată de Ozawa, pentru a atrage a Treia Flotă americană şi a o îndepărta de Strâmtoarea San Bernardino, în timp ce flota principală japoneză ataca golful. Conform planului, forţa navală principală are fi trebuit să intre în golf şi să atace forţele care au debarcat.
Cu acest plan, cinci nave de război, printre care Yamato şi Musashi, şi zece crucişătoare au plecat de la Brunei în direcţia Filipine, pe 20 octombrie 1944. Alături de alte nave plecate de la alte porturi, atacul s-a organizat conform planului de mai sus. Astfel, din flota sinucigaşă, care avea rolul de diversiune, făceau parte 4 portavioane (utlimele), 4 crucişătoare, 8 distrugătoare şi cele două gemene, Yamato şi Musashi.
Bătălia de la Marea Sibuyan, de pe 23 octombrie 1944, a reprezentat începutul sfârşitului pentru clasa Yamato.
După şase valuri de bombardament aerian american de la portavionul USS Essex, Musashi a fost scufundată fără să arate de ce este capabilă. Yamato a fost şi ea victima bombardamentului, dar a suferit puţine avarii.
În sfârşit, în Bătălia de la Golful Leyte care a urmat, Yamato şi-a folosit pentru prima dată tunurile principale. Victimele sale au fost portavionul de escortă USS Gambier Bay (CVE-73) şi distrugătorul USS Hoel (DD-533), care făceau parte dintr-o mică forţă de protecţie care oferea suport pentru trupele invadatoare, fiind compusă în total din 6 portavioane de dimensiuni mici pentru escortă, 400 de avioane, 3 distrugătoare şi 4 distrugătoare de escortă.
Deşi tunurile navelor americane aveau doar 127 mm, aceştia dispuneau susţinerea avioanelor FM-2 şi TBM Avenger de pe portavioane. Atacul acestora a fost atât de tenace încât flota japoneză a trebuit să se retragă.
Yamato a ieşit din bătălie fără avarii serioase. Japonezii au pierdut 3 crucişătoare grele şi unul uşor, dar au scufundat două portavioane de escortă, două distrugătoare şi un distrugător de escortă.
Nu se dorea ca Yamato să devină trofeul de război al americanilor
Japonezii nu doreau ca Yamato să pice pe mâna inamicilor, devenind un trofeu pentru americani, preferând un sfârşit mai eroic. Yamato a fost trimisă într-o misiune kamikaze la Okinawa, fără să aibă combustibil de întoarcere. Dacă Yamato reuşea să supravieţuiască bătăliei, echipajul ar fi tras la mal la o insulă apropiată şi ar fi continuat să lupte până la sfârşit. Apoi, aceştia ar fi debarcat şi ar fi ajutat forţele de infanterie în apărarea insulei. Planul a luat numele de Operaţiunea Ten-Go, fiind şi ultima acţiune ofensivă navală japoneză din Al Doilea Război Mondial. Din atac mai făceau parte crucişătorul Yahagi şi 8 distrugătoare.
Yamato a plecat din portul Tokuyama la ora 3:20 PM pe 5 aprilie 1945, spre Insulele Ryûkyû, unde avea loc Bătălia de la Okinawa. La 8:23 AM, pe 7 aprilie 1945, un avion de recunoaştere a interceptat nava, care mai avea circa 200 de kilometri până la Okinawa.
Flota americană a lansat mai multe avioane, iar nava a fost atacată în 3 valuri, primind 8 bombe şi 10 torpile într-o bătălie care a durat aproape 2 ore. Din cauza torpilelor, nava s-a înclinat spre stânga, fără ca poziţia să poată fi corectată.
Explozia lui Yamato. Credit: Wikipedia
Din cauza înclinării, magaziile de muniţie din turela nr.2 au explodat, rupând nava în două într-o explozie înfricoşătoare care a lăsat un nor în formă de ciupercă ce s-a ridicat la o altitudine de 5.500 de metri. Din cei aproape 2.800 de marinari pe care îi avea la bord, doar 269 au putut fi salvaţi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: