Mumiile otrăvitoare! Cercetătorii au descoperit o toxină misterioasă pe hainele unor fete sacrificate de incaşi în timpul unui ritual
Iniţial, cercetătorii au crezut că substanţa, sulfura de mercur, este asociată înhumărilor din acea perioadă. Conform Science Alert, mormântul a fost descoperit iniţial în 1976 în Cerro Esmeralda. Mumiile neobişnuite şi modul în care au fost înmormântate a reprezentat subiectul multor studii de-a lungul anilor.
Anterior, cercetătorii au determinat că cele două fete ce au trăit în jurul anilor 1399-1475 au fost victimele capacocha sau Qhapaq Hucha, un ritual de sacrificiu. Practica a apărut iniţial în capitala Cuzco, aflată la 1.200 de kilometri de locul în care au fost descoperiţi cei doi copii, şi era utilizată pentru comemorarea evenimentelor importante din viaţa împăratului incaş, pentru oprirea dezastrelor naturale sau în cadrul ceremoniilor religioase.
Având în vedere calitatea bunurilor descoperite în mormintele celor două fete, acest sacrificiu ar fi fost unul important. Conform lui Jorge Checura, cercetătorul ce a analizat mormintele prima oară, fetele ar fi mers către Cuzco în cadrul unei călătorii ce dura câteva luni.
Prezenţa cinabrului este un alt mister. Checura a notat că pe hainele uneia dintre fete există o pudră roşiatică care ar putea fi cinabru. Însă, la nord de Chile hematitul este mult mai des utilizat.
În cadrul noii cercetări realizate de specialiştii din cadrul Universităţii Tarapaca din Chile, substanţa a fost analizată la microscop. Rezultatele sugerează că Checura avea dreptate. „Noile analize ale chimicalei arată că cinabrul este prezent pe hainele mumiilor din Cerro Esmeralda. Acest material toxic este un dar extrem de special şi rar în cadrul înmormântărilor din Chile”, au notat cercetătorii în studiu.
Momentan nu este clar modul în care a fost utilizat, specialiştii susţin că ar fi putut fi presărat pentru a ţine la depărtare hoţii de morminte.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: