O descoperire a unor unelte preistorice din China poate rescrie istoria răspândirii omului pe planetă
Artefactele arată că primii strămoşi ai omului au colonizat estul Asiei acum mai mult de două milioane de ani. Acestea au fost găsite de o echipă condusă de Zhaoyu Zhu, de la Academia Chineză de Ştiinţe, care îl include şi pe profesorul Robin Dennell de la Universitatea Exeter. Uneltele au fost descoperite într-o localitate numită Shangchen din Podişul Huangtu. Cele mai vechi au o vârstă de aproximativ 2,12 milioane de ani, cu circa 270.000 de ani mai vechi decât rămăşiţele scheletice şi uneltele din piatră găsite la Dmanisi din Georgia, care reprezentau cele mai vechi dovezi ale prezenţei strămoşului uman în afara Africii, scrie Phys.
Toate uneltele (80 la număr) arată semne ale folosirii şi au fost modificate în mod specific pentru întrebuinţare în diferite activităţi. Majoritatea sunt din cuarţ şi cuarţit care provine cel mai probabil din Munţii Qinling aflaţi la 5-10 km la sud faţă de sit. De asemenea, au fost găsite resturi de animale din aceeaşi perioadă.
„Descoperirea noastră înseamnă că este necesară modificarea perioadei când strămoşii oamenilor au migrat din Africa”, a precizat Dennell.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Studiul care schimbă un aspect important despre strămoşii oamenilor
Motivul din spatele unei practici morbide: De ce consumau strămoşii omului carne umană?